Ram HT 2.2 (2011)

În ciuda faptului că bicicletele Ram sunt produse în Bulgaria, vecinii noștri nu doar că au câștigat credibilitatea clienților din Vest ci acestea sunt prezente și în testele revistelor mari de specialitate. Un brand perfect integrat. Filosofia celor de la Ram se bazează pe echipări solide, oferite la prețuri decente, iar această formulă se pare că funcționează într-o piață în care majoritatea clienților caută cel mai bun raport calitate/preț.

Am avut câteva zile la dispoziție bicicleta Ram HT 2.2, oferită pentru 2.550 de lei. Și pentru că am vrut neapărat să ne convingem de calitățile acesteia, am dus-o pe traseul nostru de teste, la munte. Dacă Ram s-a descurcat conform așteptărilor sau dacă a călcat și strâmb uneori, vei putea afla din acest test.

Cadrul

Acesta se numără printre punctele forte ale bicicletei. Este foarte bine vopsit, sudurile sunt realizate corespunzător iar unghiurile acestuia, cel puțin pentru coborâri, sunt bine alese.

Țeava inferioară a cadrului își mărește diametrul spre îmbinarea cu head-tube-ul, rezultând un înlocuitor ideal al clasicului segment din aluminiu sudat dedesubt. Spre îmbinarea cu Bottom bracket-ul, țeava inferioară este ovalizată. Aceste caracteristici ale formei, au misiunea de a oferi o rezistență foarte bună în timp.

De asemenea, mai mult ca un artificiu de design, țeava superioară este ușor înălțată la îmbinarea cu seat-tube-ul. Unii producători utilizează în acea porțiune un segment scurt de țeavă, care leagă seat-tube-ul de țeava superioră. Ceea ce automat se traduce printr-un surplus de greutate. Soluția bulgarilor pare însă mai avantajoasă, deoarece salvează câteva grame.

Urechile cadrului se numără printre cele mai interesante pe care le-am putut vedea în cursul acestui an. De asemenea, acestea ne oferă un mic indiciu asupra caracterului sport al cadrului, acesta nefiind gândit pentru montarea unui portbagaj suplimentar. Este simplu de observat: prinderi adiționale pe basculă nu există. În schimb, ai la dispoziție două prinderi pentru bidoane de apă sau o mini pompă. Partea amuzantă este că cea de pe seat-tube nu poate fi utilizată, datorită amplasării schimbătorului de foi, aflat între cele două găuri de prindere.

Partea inferioară a basculei este suficient de lată pentru a-ți permite montarea unor anvelope mai groase (dacă va fi cazul) dar își va arăta benficiile în condiții grele de traseu (spre exemplu noroi).

Cum cablurile pentru schimbător și conducta de frână sunt trase pe sub țeava inferioară a cadrului, HT 2.2 câștigă puncte suplimentare la acest capitol, un lucru fiind cert: nu te vor incomoda niciodată! Emblema ieșită în relief de pe head-tube (partea frontală a cadrului), adaugă un plus de valoare bicicletei. Astfel de embleme nu poți întâlni pe toate bicicletele din acest segment de cost, ceea ce este de apreciat la bicicleta bulgarilor.

Aspectul, ca întotdeauna, este un capitol subiectiv, însă combinația de culori de pe Ram, atât a cadrului cât și a componentelor este una reușită, ușor agresivă.

Control

Ram HT 2.2 urcă destul de dificil. Unghiul seat-tube-ului este destul de mic iar poziția ta pe bicicletă va avea de suferit la urcări. De asemenea nici rapoartele nu-l ajută pe Ram HT 2.2 să se descurce pe urcările abrupte. Pinionul mare oferă un raport prea ușor, iar umătorul pe listă, pinionul 2, îți oferă un raport greoi. Evident, ambele pinioane utilizate în combinație cu foaia mică. În mod normal, un utilizator cu antrenament serios, nu ar trebui să aibă nicio problemă în a pedala pe raportul foaie 1 – pinion 2, însă începătorii pot fi descurajați de acest raport.

Pe coborâri însă, Ram HT 2.2 parcă se metamorfozează și este cu totul altă bicicletă. Acesta este defapt și asul din mâneca, deoarece nu doar unghiurile cadrului sunt potrivite pentru un control foarte bun ci și lățimea generoasă a ghidonului. Astfel, bicicleta rămâne foarte manevrabilă pe coborârile tehnice, sau pe cele virajate.

La capitolul control, ne-am fi dorit o tijă de ghidon (pipă) mai scurtă. Aceasta nu este de un real ajutor pe urcări, iar pe coborâri va trebui să te lași mai mult pe spate pentru a ridica roata de față de la sol, la trecerea peste rădăcini sau pietre. Dacă poți compensa astfel, atunci nu este nicio problemă.

Echipare

Nici la capitolul echipare Ram TH 2.2 nu se lasă mai prejos. În afara furcii Suntour XCR (cursa 100 mm) care lasă de dorit, fiind prevăzută și cu prinderi pentru v-brake inestetice, configurația de componente este una mai mult decât decentă. În plus de asta, componentele contribuie la o greutate scăzută a bicicletei.

Toată lauda pentru frânele Avid Juicy 3 cu disc de 185 mm pentru roata din față, acestea oferind prestații foarte bune, indiferent de traseul de coborâre pe care-l alegi. De asemenea, am apreciat omogenitatea sistemului de transmisie, care provine integral de la Sram. Schimbările de foi sau de pinioane nu necesită prea mult efort, însă au existat câteva situații de ghost shifting pentru schimbătorul de pinioane, acesta din urmă având un feeling moale la schimbări (chiar mlăștinos aș putea spune pentru a descrie mai exact sentimentul). Prin urmare, fermitatea lipsește, însă funcționalitatea este în ordine.

De asemenea, schimbătorul de pinioane iese în afara gabaritului bicicletei, existând un mic risc de a fi zgâriat atunci când poziționezi bicicleta pe jos, sau când treci pe lângă pietre sau rădăcini. Cu ceva grijă în plus, îl poți păstra însă neatins.

Anvelopele Maxxis High Roller în formatul 26 x 2.1 oferă atât o viteză bună de rulare cât și o aderență mulțumitoare pe pământ sau pietre de dimensiuni modeste. Șaua utilizează un nou tip de prindere, pe șină, cu un singur șurub. Asta se traduce printr-o greutate scăzută iar reglajul este mai facil de realizat. De asemenea, șaua oferă un confort bun pe distanțe lungi.

Roțile sunt solide, existând șanse foarte mici de a le descentra la mici lovituri provenite de pe traseu. Trebuie să amintesc și de pedalele care oferă o priză foarte bună tălpii tale.

Concluzie

Ram HT 2.2 face o figură frumoasă, reușind să ne impresioneze în acest test. Este o alternativă foarte bună în segment, privită prin prisma raportului calitate/preț. O bicicletă de munte ideală pentru cei care iubesc mai mult coborârile decât urcările, bicicletă care poate suporta diverse upgrade-uri, atât pentru sporirea performanțelor cât și pentru scăderea greutății totale.

Dacă facem abstracție de mici accesorii care echipează această bicicletă sau de unele inconveniente, nu ne rămâne decât să transmitem toate laudele către producătorul bulgar. Mă frapează însă faptul că Ram nu este singurul brand bulgăresc care va face concurență serioasă brand-urilor consacrate din Vest, în 2012.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Practic nu sunt probleme, daca e doar 120 mm. Problemele pot incepe de la curse mai mari, 140 si mai mari, cand poate ceda headtube-ul.
    Daca se intampla sa cazi cumva si sa cedeze cadrul fiind in garantie, dar din alte motive s-ar putea sa ai probleme daca e prevazut in garantie ca nu ai voie mai mult de 100 mm.

  • Buna ziua! Am buget de aproximativ 1500 de lei si as dori, daca se poate sa imi recomandati cateva modele de cursiere sau de hardtail. Ma intereseaza in special fiabilitatea. Nu ma pricep foarte bine la biciclete asa ca as aprecia foarte mult sfatul unui expert. Multumesc anticipat!

  • Am pus portbagaj pe un asemenea cadru folosind gaurile cu filet pentru prinderea din zona de montare a rotii spate (se vad si in poza postata de voi) si un colier cu care am prins portbagajul de tija de sa.
    Am pus suport de bidon si de pompa pe seat-tube fara probleme. Am folosit suportul de pompa pe post de inaltator si astfel suportul de bidon s-a potrivit fara ca prinderea schimbatorului sa il "derajeze" in vreun fel.

  • Da, sigur! Paleta de culori disponibila nu e foarte mare dar e variata si cuprinde atat culori lucioase cat si mate. Daca te uiti pe pagina noastra de Facebook ai sa vezi spre exemplu un cadru DHX vopsit la comanda in culorile BUBBLE-GUM (roz) - YELLOW.

  • @Sebi

    Multumesc pentru informatii!

    Inteleg ca si modelul HT1 poate fi customizat coloristic?

  • Pentru sezonul 2012 toate bicicletele vor veni echipate numai cu furci ROCK SHOX, iar modelul entry level HT1 va avea componente KORE, un brand american cunoscut si repectat. Totodata ai posibilitatea sa iti customizezi cadrul cu ce combinatie de culori doresti, dar si grafica personalizata cum ar fi numele tau pe cadru. In principiu aceste custmoizari sunt gratis si pastreaza obligatoriu aspectul si grafica binecunoscuta a cadrelor RAM. Vom avea in oferta si un model de oras singlespeed pe curea.Va fi lansat si noul model de DOWNHILL pentru 2012, al carui prototip (inca in lucru pentru mici imbunatatiri) a castigat deja locul 1 la un concurs cunoscut din Bulgaria. Acest cadru inlocuieste binecunoscutul cadru Ram DHX care a devenit un cadru clasic deja, inca folosit de rideri. Va fi interesant. Va asteptam la anul, la expozitia de biciclete si veti vedea live toate modelele. Mai multe detalii despre produse precum si un sneak-pic al cadrului prototip DH, precum si alte articole le gasiti pe pagina noastra de Facebook.

  • La acelasi pret, de la Cube ar fi Analog Disc 2011. Nu stiu daca e inferioara! X4 e ca Alivio, nu?

    Eu eram interesat de culori. Alb cu verde, ca in poza de la magazin, arata superb. Verde cu negru arata banal!

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma