Categorii: ControlPedaleTeste

Pedalele Time Speciale 12: foarte diferite

Când cei de la Sram mi-au propus să-mi trimită aceste pedale la test, recunosc că nu am avut nicio reacție. De fapt, problema era că auzisem vag de ele și nu le văzusem nicăieri, niciodată, la nimeni, ceea ce însemna că nu erau prea populare. De când mă știu sunt fan pedale Shimano SPD și o perioadă de câțiva ani am cochetat cu Crank Brothers până în momentul în care faptul că nu se poate ajusta tensiunea m-a ajuns din urmă și nu am mai vrut să aud de ele. Chiar așa s-a întâmplat.

Time Speciale 12 sunt pedale high-end. Sunt și scumpe, nu doar high-end. Dar sunt și ușoare. Concurează la capitolul greutate cu Shimano XTR M9120, cele cu platformă, pe care le utilizez în mod curent. Diferența este că pedalele Time au și pini care se pot monta sau demonta după bunul plac, oferind o aderență suplimentară pe platforma pedalei. Şi ar mai fi câteva diferențe. Time are propriul sistem de prindere, care folosește propriile plăcuțe, una de stânga și una de dreapta (deci ai grijă să nu le încurci căci apoi trebuie să te descurci cu scosul piciorului din pedală). N-am înțeles neapărat de ce trebuie să fie așa, dar dacă ești un pic atent la montaj vei avea o tură reușită. Ambele pedale oferă posibilitatea să ajustezi tensiunea. Însă, diferența dintre cele două, este că pedalele Time îți oferă posibilitatea să scoți piciorul mai ușor, în condițiile în care pantoful este foarte bine prins de pedală. În cazul lui XTR, dacă vreau să fac asta, tensionez pe plus arcul însă îmi va fi mai greu să scot piciorul. Este un compromis bun ceea ce oferă Time și recunosc că m-a încântat destul de mult. Apoi, este modul de prindere: la Shimano totul se desfășoară mai violent, în cazul pedalelor Time mi s-au părut hypersmooth. De fapt, ele în sine mi s-au părut o combinație perfectă între Shimano și Crank Brothers. Sau altfel spus, sunt pedalele pe care le cumperi când n-ai cum să te decizi între cele două. Un alt avantaj pe care l-am sesizat zilele trecute este clipsarea în noroi: cu pedalele Time totul este mult mai rapid și mai simplu.

Corpul pedalei este construit din aluminiu, iar rulmenții sunt bine apărați de intemperii sau praf sau orice. Se spune că durabilitatea lor este legendară, lucru pe care n-am cum să-l confirm decât peste ceva timp, așadar voi face un update ulterior acestui articol. Apoi, ce-ar mai fi de completat, este felul în care clipsezi și care poate părea un pic ciudat la început, însă te obișnuiești destul de repede dacă ești deschis la nou. Apoi, mai poți alege plăcuțele în funcție de unghiul la care vrei să declipsezi, o opțiune de luat în considerare. Dat fiind faptul că sunt construite cu un crop din aluminiu și nu din magneziu, prețul de achiziție mi s-a părut destul de mare. Vestea bună este că odată ce m-am obișnuit cu ele, nu am mai vrut să mă întorc la Shimano XTR M9120. Vestea mai puțin bună este însă legată de preț: dacă vrei un set de pedale cu posibilități multe de ajustare și funcționalitate bună în condiții dificile dar și cu o durabilitate mare, atunci poate că prețul poate fi cumva justificat. Ah da, și ar mai fi și aspectul, desigur o chestiune subiectivă, însă griul acestora pe mine m-a cucerit rapid.

Greutate: 410 grame
Preț recomandat: 1.400 lei (dar pot fi găsite și pentru 900 de lei)
Utilizare: downhill/enduro

PLUS: construcție solidă, mecanismul de clipsare, platformă generoasă, pini
MINUS: preț mare, procesul de clipsare necesită obișnuință
Producător: TIME

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

5 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

o săptămână in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma