Deși ciclocros-ul există probabil de peste 100 de ani, bicicletele pentru această disciplină au cunoscut o dezvoltare fulminantă în ultimii 2-3 ani, fiind prima linie a bicicletelor de șosea unde au fost implementate noile tehnologii provenite din lumea MTB-ului: frânele pe disc, transmisiile 1x, axul thru, jantele late – tehnologii pe care azi le vedem implementate din ce în ce mai des chiar și pe biciclete pe care nu ne-am fi așteptat cum ar fi cele de contratimp și triatlon!
Merida a fost mereu o marcă inovatoare și a avut mereu o colecție de modele de ciclocros foarte moderne. 600 este unul dintre acestea, pe care regăsim toate tehnologiile de ultimă oră despre care vorbeam mai sus, plus alte lucruri extrem de interesante. Dacă toată gama de ciclocros 2017 de la Merida are frâne pe disc, 600 este primul model ca preț care oferă transmisia 1x pe un cadru din aluminiu de foarte bună calitate, alături de o furcă din carbon integral.
Cadru/pe traseu
Cadrul face parte din noua generație din aluminiu, care datorită tehnologiilor avansate de procesare reușesc să ofere performanțe, greutate și facilități rezervate până nu demult celor din carbon. Cu o greutate de 1750 g în mărimea 54 nu este foarte ușor dar îl putem încadra în categoria celor cu valori bune, mai ales că este vorba de un model de ciclocros conceput să reziste solicitărilor mari apărute la rulajul în viteză mare pe offroad.
Poziția pe bicicletă este sportivă, după cum este normal la o bicicletă din această categorie, dar headtube-ul e destul de înalt oferind în același timp și un confort bun. Practic am putea spune că este un ciclocros care dorește să îndeplinească și rolul de gravel bike, nefiind o bicicletă pursânge de competiție. Asta înseamnă că este perfectă și pentru ture lungi de mai multe ore petrecute în șa. Unghiul furcii de 73 de grade și stay-urile scurte fac bicicleta destul de manevrabilă și agilă, lucru util pe poteci virajate.
Deși bicicleta vine cu anvelope de ciclocros de 33 mm conforme cu normele UCI, cadrul acceptă fără probleme anvelope mai mari, probabil chiar de 42 mm fără crampoane (nu am testat însă acest lucru). De asemenea, avem prinderi pentru aripi de protecție la ambele roți, dar montarea acestora scade și din dimensiunea maximă a anvelopei. Practic și din acest punct de vedere bicicleta este potrivită pentru a fi folosită pe post de gravel bike.
În rest, cadrul are sudurile ascunse, ceea ce îi oferă un aspect de calitate foarte bună, împreună cu vopseaua perlată impresionantă. Cablurile sunt rutate intern, inclusiv cel al frânei față care trece prin furcă. Prinderile de etrieri sunt de tip Post Mount.
Furca este foarte ușoară, la 545 g, având inclusiv tijă din carbon! În plus, folosește ax thru de 15 mm, lucru care rigidizează mult zona frontală a bicicletei.
Echiparea
Punctul cel mai atractiv al acestei biciclete este transmisia 1x formată din componente SRAM Apex1, grup ce conține și frânele pe disc hidraulice. Cu o foaie de 40 de dinți și pinioane 11-42, raportul de urcare este subunitar, cu mult mai bun decât la orice cursieră cu două foi de pe piață. De fapt este atât de bun încât părerea mea e că își dovedește utilitatea exclusiv pe offroad, deoarece am atacat pante foarte abrupte și lungi pe asfalt și nu am simțit că am nevoie de ultimul pinion. Dar bicicleta este gândită și pentru offroad, așa că alegerea rapoartelor e corectă. Pe partea de viteză, am reușit să ating în jur de 50 km/h pe pinionul mic cu o cadență în jur de 100 rpm, deci cam asta ar fi limita de viteză rezonabilă. Nu mi se pare că ar fi o limitare decât dacă se dorește ieșirea la ture de șosea în pluton cu cicliști performanți. Schimbarea vitezelor se face de la o singură manetă double-tap în partea dreaptă, după sistemul clasic SRAM: o apăsare scurtă coboară un pinion, dacă apăsarea este mai lungă lanțul urcă pe pinioanele mai mari. Manetele sunt deosebit de ergonomice și pot fi folosite lejer și fără mănuși.
Frânele hidraulice cu discuri de 160 mm reacționează impecabil, indiferent de condiții, oferind o siguranță deplină pe orice pantă, chiar și cu mâinile poziționate sus pe manete.
Roțile sunt practic de MTB, cu jante de 23 mm lățime. Cu o greutate de 1465 g pentru cea din față și de 2360 g cea din spate complet echipate, ele constituie o mare parte din greutatea totală a bicicletei, dar sunt extrem de solide și nu provoacă emoții indiferent de șocurile primite. Pentru cei ce doresc să folosească bicicleta și pe post de cursieră de șosea, aș recomanda achiziția unui set suplimentar de roți mai înguste și mai ușoare, echipate eventual cu pinioane 11-32 (se obține un raport de urcare echivalent cu foaie de 34 și pinion de 27) și cu anvelope de 28 mm, roțile originale putând fi păstrate cu anvelopele cramponate pentru ieșirile în offroad. Anvelopele originale Michelin Mud Wrestler fac față însă la orice noroi ai încerca să abordezi iar pe asfalt oferă un rulaj decent.
Restul de componente sunt de o calitate bună și sunt confortabile. Ghidonul compact și lat de 46 cm este ergonomic și oferă o stabilitate excelentă pe teren dificil, șaua din echiparea standard este decentă iar tija de 27.2 mm oferă un plus de confort.
Concluzii
Am folosit această bicicletă peste 700 km și aproape 10.000 m diferență de nivel, atât cu anvelopele originale cramponate cât și cu anvelope de șosea de 28 mm, în ture scurte și lungi, cu plat și urcări/coborâri foarte abrupte, dar și pe drumuri neasfaltate, uscate, cu praf, cu pietre, ude, cu noroi și bălți. Pot să spun că singurul lucru ce mi l-aș fi dorit ar fi fost niște roți mai ușoare pe asfalt, în rest consider că bicicleta nu este doar un ciclocros bun și modern ci poate fi folosită lejer ca gravel bike sau cursieră de șosea. Este genul de bicicletă care cu anvelopele potrivite (niște semislick-uri de 32 mm de exemplu) ar putea fi folosită pe orice drum, în orice fel de ture. Prețul de 6390 lei mi se pare absolut decent pentru o bicicletă de așa calitate bună și cu o echipare atât de performantă.
Date tehnice:
Greutate totala: 9.52 kg
Cadru: 1.750 grame
Furca: 545 grame
Roata față: 1465 grame
Roata spate: 2360 grame
Angrenaj: 735 grame
BB: 110 grame
Schimbător pinioane: 315 grame
Pinioane: 528 de grame
Anvelopa: 375 grame
Lățime ghidon: 460mm
Lungime pipa: 95 mm măsurați
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Sa-mi fie cu iertare, dar aceasta bicicleta imi pare o struto-camila care face de toate insa nimic foarte bine, cu exceptia franarii.
- GREUTATEA: este cu 2kg mai mult decat o cursiera decenta (7,5kg) ceea ce reprezinta enorm daca esti catarator. Poate pe plat nu conteaza asa de mult greutatea dar pe deal se simte si un bidon de apa in plus.
- TRANSMISIA: 1x a fost implementat probabil pt un cost mai mic. De aici si neajunsul ca vei avea gap/diferente foarte mari intre pinioane si nu vei putea tine un ritm/cadenta potrivit/a la viteze mari pe plat
Concluzia mea este ca aceasta bicicleta nu poate fi recomandata ca si cursiera pentru ca nu este. Nu vei putea merge confortabil cu prietenii ciclisti la ture pe plat si nici la deal chiar daca ii pui roti usoare. Asa si un MTB cu slick-uri poate merge in pluton la ture pe sosea, dar asta nu inseamna ca este cursiera.
Intrebare capcana: ce bicicleta alegi daca traseul tau e compus din sosea pe teren plat, pe deal si munte + drum forestier si macadam? Cursiera sau ciclocross? Eu aleg cursiera. Daca ii pun o guma de 28 pe fata cu ceva cramponele mai ca m-as baga si in namol cu ea, insa daca ar avea si discuri de frana...ar fi vis. In rest daca ma duc pe munte imi iau MTB-ul, daca ies la sosea iau cursiera, iar daca tura implica sosea si ceva macadam aleg tot cursiera. Imi scapa ceva?
Concluziile tale sunt cele de așteptat de la un ciclist de șosea care face un pic de performanță și care nu a încercat niciodată un sistem 1x (oricum numărul celor care au încercat 1x la șosea în România e foarte foarte mic).
Îți scapă deci câteva amănunte:
1. transmisia 1x e un pic mai scumpă decât cea 2x la aceleași performanțe, fiind implicată niște tehnologie mai modernă, deci nu se pune problema reducerii de costuri. 1x are avantajul că oferă o gamă de rapoarte ceva mai mare decât un sistem 2x și mai ales, pentru începători, rapoarte de urcare mult mai bune (angrenajele subcompacte apărute de-abia anul acesta au adus facilitatea asta în lumea 2x). Tot începătorii și cicliștii recreaționali sunt cei ce nu vor suferi datorită salturilor mai mari între trepte.
2. bicicleta nu e mult mai grea decât o cursieră echivalentă, greutatea în plus vine de la roțile făcute să reziste la offroad dificil, dacă montăm niște Ksyrium Pro Disc cu anvelope de 25 o să scadă greutatea considerabil, o cursieră pe disc la 7.5 kg e mult mai scumpă de 6400 lei oricum
3. pe 90% dintre cursierele de pe piață nu încap anvelope de 28, în plus pentru drumuri proaste 28 nu e tocmai suficient, un 32 ar fi minim ca să poți merge cu un 30 km/h. Doar cursierele performante apărute în ultimii 2-3 ani au prevăzut spațiu pentru anvelope de 28. Vorbim de o bicicletă cu care să poți face 20-30 km de drum forestier, nu 20-30 m. MTB-ul nu e deloc eficient pe forestier iar dacă tura include 20-30 km de forestier si 50-60 km de asfalt MTB-ul devine chiar incomod.
Una peste alta, pentru ciclistul recreațional care vrea să dea ture mai sportive dar nu are gânduri de ciclism de șosea de performanță gen mers în pluton cu 50 km/h, genul acesta de struțo-cămilă e bicicleta ideală. Într-un pluton mic cu 40-45 km/h face față fără probleme.