Magura MT7 (2015)

Cum germanii de la Magura intraseră într-un con de umbră în ultima perioadă, a fost cazul să își acorde o nouă șansă, să se motiveze și să lanseze o nouă gamă de frâne care să fie competitivă. Au început deja de 2 ani cu seria MT, dedicată inițial bicicletelor de Cross Country și All Mountain. Astfel, modelele cu numere pare (2, 4, 6 și 8) au fost construite pentru condiții mai puțin dificile, pe când modele 5 și 7 pentru freeride și downhill. Poate chiar și pentru enduro. Anul acesta în gamă s-au alăturat Magura MT7, cu o construcție care a reușit încă de la început să stârnească discuții, deoarece folosește un etrier masiv în care se regăsesc 4 pistoane și nu mai puțin de 4 plăcuțe de frână. Tehnologie împrumutată de la motociclete, transferată către biciclete. Este aceasta o mișcare inteligentă?

Pot începe acest test cu o afirmație în care cred foarte mult, căci am fost convins repede: Magura MT7 sunt practic cele mai puternice frâne pe care le-am acționat vreodată. Mai puternice decât Saint, Zee ori Xo Trail sau de ce nu chiar și noile Guide. Am impresia că cei de la Magura au exagerat-o un pic, pentru că din punctul meu de vedere, modulația este puțin afectată. Deoarece puterea este atât de mare, este destul de greu să te acomodezi cu un dozaj corespunzător și va necesita ceva timp până-ți intri în mână. Important este să nu te panichezi și să tragi tare de manete, deoarece inevitabilul se va întâmpla, tradus prin zburatul peste ghidon.

Da, atât de puternice sunt aceste frâne, dar îți dau și impresia că nimic nu-ți mai poate sta acum în cale: nicio pantă, niciun traseu virajat, nicio intrare în contrapantă. Te ridică la rangul de zeu al frânelor odată ce ajungi să le domini. Nu prezintă fading deoarece este aproape imposibil să le încingi în condiții normale astfel încât să-și piardă din puterea de frânare. Lever feel-ul este absolut în regulă, iar un deget este suficient pentru a declanșa o oprire burtală. De asemenea, degetul stă foarte bine ancorat în manetă ceea ce oferă un plus de încredere. Pe maneta construită cu o manetă din aluminiu, ai la dispoziție două reglaje: unul pentru a apropia sau a depărta maneta de ghidon și cealălalt pentru a apropia sau a depărta plăcuțele de disc, fără a schimba poziția manetei. Totul se realizează foarte simplu cu ajutorul a două rotițe. Însă aspectul acestei manete rămâne o problemă subiectivă, deoarece nu se numără printre cele mai atractive din punctul meu de vedere.

Înlocuirea plăcuțelor se face foarte simplu, prin îndepărtarea siguranței, apoi pur și simplu prin extrgerea acestora din etrier. Evident, costul de întreținere nu va fi neapărat unul mic, deoarece setul conține 8 plăcuțe (4 normale și 4 legate între ele – două cu două) și nu 4 precum se întâmplă în cazul celorlalte frâne. De asemenea, etrierul din aluminiu este masiv, dar reușește să păstreze o greutate mai mult decât decentă, de 248 de grame, fără disc (cu disc de 180mm, 395 grame). Adică cu 50 de grame mai puțin decât în cazul Saint-urilor.

În concluzie, aș utiliza aceste frâne doar pentru Downhill. Pentru enduro este vorba despre overkill, pur și simplu nu ai nevoie de ele, iar alternativele sunt nenumărate. Așadar, urmașul lui Gustav M, oferă o putere pe care nu am mai întâlnit-o niciodată pe alte frâne, o greutate bună, dar și un preț pe măsură, de aproximativ 1.900 lei/set. Pentru a profita cu adevărat de ele, trebuie să te dai la nivel foarte înalt, pentru amatori fiind disponibile multe alte sisteme de frânare cu putere mare și cu prețuri mult mai decente.