Kross Level B11 (2014)

Ce desfătare cu acest Kross! De când nu am mai simțit sub mine pe munte, o bicicletă de 10 kg. Ba chiar mai puțin! Kross ne-a trimis la test vârful de gamă pentru Cross Country, Level B11, o bicicletă în care polonezii au mare încredere căci echipa lor de fabrică o folosește deja cu rezultate importante, la nivel național cel puțin.

Din nefericire eu nu am avut ocazia s-o testez în vreun concurs, căci a trebuit s-o returnez chiar înainte de maratonul de la Azuga, însă m-am putut bucura de ea pe munți și dealuri, acolo unde această bicicletă se simte ca peștele în apă. Așadar, timp de o săptămână de hoinărit pe munte, m-am convins de calitățile acestei biciclete și de faptul că nu trebuie să fie neapărat vorba despre un brand cu pedigree când vine vorba de biciclete, deoarece există și alți producători care fac treaba bine. Iar asta vine de la o persoană care colecționează doar biciclete ale producătorilor de tradiție.

Nu în ultimul rând, în această introducere, trebuie să fac referire și la aspectul bicicletei, pe care l-aș descrie într-un singur cuvânt drept understatement. Aspectul este foarte curat și simplu, ba chiar stealth aș putea spune, fără să atragă atenția cu ceva. Aceasta este filosofia de design a celor de la Kross în ceea ce privește vârful de gamă și trebuie să admit că nu este rea deloc.

Cadru/Pe traseu

Un lucru l-am dovedit de curând și a devenit pentru mine o certitudine, chiar dacă impresia m-a urmărit mai tot timpul: pe o bicicletă ușoară ești invariabil mai rapid, iar acest Kross a fost bicicleta care mi-a dat ideea experimentului de acum o lună. Chiar dacă nu cântărește sub 9 kg, căci se poate și așa, bicicleta este suficient de ușoară încât să simți că zbori pe urcări. Printre altele, chiar și colega mea Irina a fost capabilă să urce câteva secțiuni de traseu abrupte pe care înainte nu le putea aborda. Unghiul seattube-ul este în pas cu vremurile, de 73 de grade și te ajută mult pe urcări, pe când cel al headtube-ului exprimă suficientă agilitate, astfel încât să compenseze cu roata mai mare, de 29 de inch. Faptul că un 29 poate fi la fel de agil ca un 26 este doar o poveste de marketing, însă candidatul de față reușește să se mențină în limite respectabile. Ghidonul lat de 730mm a fost de asemenea pe deplin apreciat, în special pe secțiunile virajate. Poziția este aplecată pe față, tipică pentru bicicletele de XC racing.

Greutatea cadrului este de 1.58 kg, nu atât de mică pe cât mă așteptam. 63.29 Nm/grad ne indică apartul de măsură pentru rigiditatea cadrului, iar dacă facem calculul raportat la greutate, reiese o valoare de 40.05 Nm/grad/kg. Asta înseamnă că B11 este relativ moale, oferind mai mult confort, dar nefiind portivit pentru persoane de peste 90 de kg, care vor simți literlamente cum flexează pe porțiunile de urcare. Carbonul se pare că este gândit pentru cei mai puțin grei, căci unii dintre producătorii care construiesc cu ajutorul acestui material pun bariere chiar și de 80 de kg pentru utilizatorii de biciclete sau componente. Greutatea mea de 69 de kg nu a pus nicio problemă acestui cadru, așa cum era de așteptat.

Cum spuneam, finisajele cadrului sunt foarte bune, comparabile cu cele ale producătorilor premium. Ai la dispoziție un headtube conic, cabluri trase prin interiorul cadrului, ax de 12 mm pentru prinderea roții spate sau prindere de tip Direct Mount pentru schimbătorul de foi. Din păcate însă, există doar o singură prindere de bidon, ceea ce pentru maratoanele mai lungi poate reprezenta o problemă serioasă.

Echipare

Este cât se poate de boată, dar nu ajunge pe culmile high-end-ului, căci mai există încă două versiuni peste cea de față, care sunt desigur și mai bine echipate. În schimb, ai la dispoziție cam tot ce-ai avea nevoie, restul înseamnă doar greutate mai mică și ceva mai mult bling-bling. Desigur, cei care consideră că merită ce-i mai bun pe lumea asta, nu trebuie să ezite să arunce o privire și modele de top, care vin cu o transmisie 1×11 sau cu o furcă Rock Shox SID XX World Cup.

În cazul de față te poți baza pe o echipare constituită dintr-o furcă Fox Float care nu provine din gama Kashima dar care oferă performanțe bune pentru cei 100mm ai săi, fiind dotată inclusiv cu comandă pe ghidon și ca o mențiune amuzantă, cântărește exact cât cadrul. De asemenea, frânele Sram X0 cu manete de carbon și discuri de 180/160mm sunt stoppere ideale atât timp cât nu vei aborda secțiuni de coborâre extrem de abrupte și lungi, căci în acele cazuri nu vor ezista să-și arate limitele.

La nivelul sistemului de transmisie, ai la dispoziție un 2×10, compus din piese Sram X0 (schimbătoarele) și X9 (manetele), expeptând angrenajul în formatul 39/26, care nu are vreun marcaj specific (dar noi știm că este un S2210) în schimb este livrat cu brațe din carbon. Greutatea acestuia este de 680 de game, fără Bottom Bracket, așadar o idee mai amre decât în cazul unui X0.

Șaua (Fizik Tundra 2) și manșoanele oferă foarte puțin confort, iar poziția ghidonului, orientată către în jos în poziția corectă va necesita ceva obișnuință. Pe de altă parte, îl poți orienta spre tine, însă vei pierde un pic din presiunea pe roata de față pe secțiunile de urcare. Roțile DT Swiss XR 1501 cântăresc doar 3.52 kg, iar caseta produce un sunet destul de plăcut urechii. Anvelopele provin de la Schwalbe, modelul Rocket Ron în versiunea de top. Oferă aderență foarte bună pe uscat, însă pe umed sunt ușor depășite și sunt predispuse la pene sau tăieturi. Așadar, privirea pe traseu!

Concluzie

Este superb să zburzi cu un hardtail ușor pe munte, la urma urmei cine își dorește o bicicletă de XC grea? Problema este prețul, așa cum era de așteptat, dar Kross vine cu avantajul că a plasat aceste produse cu un cost de achiziție ceva mai mic decât în cazul producătorilor premium. Level B11 este per total o bicicletă foarte reușită, o armă ideală pentru Cross Country, dar care din păcate rămâne doar un vis frumos pentru majoritatea dintre noi. Pe de altă parte este dovada că estul Europei poate să ofere calitate dacă își dorește, chiar și la nivel înalt.

Date relevante

Greutate totală: 9.81 kg
Greutate cadru: 1.562 grame
Greutate roți*: 3.520 grame
Greutate furcă: 1.564 grame
Lățime ghidon: 730 mm
Greutate angrenaj: 680 grame
Rigiditate headtube: 63.2 Nm/grad
STW**: 40.05

*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia

Pentru: Cross Country
Pe urcări: 9.5/10
Pe coborâri: 8.5/10

Galerie foto:

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma