Bulls Sharptail Disc 2 29er (2016)

Unul din motivele pentru care e recomandat să cumperi biciclete în această perioadă sunt reducerile semnificative pe care magazinele le practică. Iar o bună dovadă în acest sens este Bulls-ul de față, care cu 2.350 de lei ajunge la nivelul de preț al producătorilor autohtoni sau al supermarket-urilor, iar asta înseamnă că poți să-ți cumperi în sfârșit o bicicletă deosebită la un preț rezonabil. Așadar, de ce n-ai face-o?

Bulls se pare că a învățat rețeta în segmentul entry-level și a construit un Sharptail foarte colorat și atractiv din punct de vedere al culorilor, iar aici am putea la fel de bine să punem în calcul și forma cadrului, care se diferențiază foarte clar de orice alt concurent și care, prin forma sa, poate fi folosit fără probleme atât de bărbați cât și de femei, dată fiind forma țevii superioare a cadrului, mai jos plasată.

Nu este o bicicletă ușoară, dar nici un scumpă, așadar haideți să vedem împreună ce are de oferit și cum se descurcă în off-road.

Cadru/Pe traseu

Primul lucru pe care l-am observat la această bicicletă este silențiozitatea cu care rulează, cel puțin pe drumuri drepte. Anvelopele sunt marcă proprie a Bulls, însă ni se oferă un indiciu cum că ar fi construite de Kena. Le-am menționat aici deoarece sunt responsabile, alături de butuci, de liniștea pe care o aminteam. Pe teren denivelat lucrurile se schimbă însă, căci avem un schimbător fără tehnologia Shadow care va protesta imediat ce intre pe pietre sau rădăcini.

Deși este o bicicletă pentru plimbări recreaționale, nu ne-a oprit să o testăm pe un teren mai dur, aceasta fiind de fapt singura posibilitate a putea evalua corect o bicicletă.

Sharptail nu are gene sportive, dacă este să mă gândesc la bicicletele mai sus plasate în gama Bulls, mizând pe o geometrie clasică, cu un headtube amplsat la 71 de grade și un seat tube la 73 de grade. Ghidonul generos de lat, de 730mm, contribuie însă la un control mai bun al bicicletei pe potecile virajate. În orice caz, dacă vei dori o poziție mai sportivă, va trebui să muți cele două distanțiere cu care este livrată bicicleta, sub ghidonul acesteia. Altfel, poziția ghidonului te va ține relativ drept pe bicicletă, mai confortabil.

Greutatea cadrului este de-a dreptul mare, cele 2.38 kg fiind până în prezent, cea mai mare înregistrată la bicicletele de test. În aceastî situație reușește o rigiditate de 91 Nm/grad, care nureprezintă o cifră de top. Amintesc de acest lucru deoarece în general, cadrele grele sunt și cele mai rigide, însă nu este cazul lui Sharptail. Reușește să rămână în parametri normali atât timp cât greutatea rider-ului nu depășește 90 de kg.

Finisajele sunt în schimb foarte bune, așa cum ne-au obișnuit cei de la Bulls, iar vopseaua de calitate.

Echipare

În mod surprinzător, furca Suntour cu o cursă de 100mm, a funcționat bine pentru greutatea mea de 70 de kg, asta însemnând că a culisat destul de fin și s-a descurcat acceptabil și pe suprafețele denivelate, un lucru care mă face să cred că cei de la Suntour produc unele furci mai de calitate pentru anumiți producători. Greutatea este însă aceeași, de 2.78 kg, însă arcurile sunt cu siguranță mai moi față de restul de XCM-uri cu care am mers anul acesta.

Transmisia 3×8 este suficientă pentru poteci de pădure sau oraș, însă pentru munte își arată limitele. Pinionul cel mare beneficiază de 34 de dinți, dar saltul de la penultimul este destul de mare. Shimano numeștte această casetă MegaRange, populară pe vremuri, însă destul de rară în ziua de astăzi. Pentru urcări, pinionul de 34 de dinți se poate cupla cu foaia de 22 de dinți, însă pentru începători, va fi nevoie de mai multă forță pentru a se putea cătățăra pe porțiunile abrupte. În acest sens, un pinion de 36 de dinți ar fi fost ideal. Manetele Shimano Altus nu au funcția de 2-way-release, însă au display, care-i va ajuta pe începători să știe exact pe ce pinion se află lanțul. Schimbătorul de foi face parte din aceeași gamă, iar cel de pinioane, mai zgomotos pe denivlări, din gama Shimano Acera.

Frânele montate pe acestă bicicletă sunt furnizate de Tektro, modelul Auriga, cu ulei mineral și performanțe decente, atâta timp cât nu cobori pasaje foarte lungi, caz în care va fi necesar să mai iei unele pauze pentru a se răci. Discul mai mare, de 180mm, vine să sprijine performanțele acestor frâne, iar levierul oferă o aderență surprinzător de bună pentru deget.

Roțile sunt de asemenea foarte grele, punctând negativ cu cele 5.76 kg ale sale. Anvelopele oferă o aderență bună însă sunt grele, la fel ca butucii sau jantele, care s-au divedit a fi cel puțin solide. Greutatea mai mare a roților o vei simți la reprizele de accelerație sau la sprinturi.

Concluzie

Bulls Sharptail Disc 2 este o bicicletă ce poate fi utilizată cu succes atât de bărbați cât și de femei, dată fiind forma cadrului. Este înzestrată cu niște culori care atrag privirile, iar per total, punctează pozitiv la capitolul imagine. Este comodă și silențioasă pe teren drept, un plus dată fiind destinația sa, însă greutatea totală de 15.4 kg este mare. Greutate care se va face resimțită mai ales atunci când începi să pedalezi la deal și nici transmisia nu vine cu configurația ideală pentru munte. O ofertă bună pentru segmentul din care face parte, mai ales în această perioadă când prețul este redus și, comparat cu alte produse de masă, vine cu o imagine diferită.

Date relevante

Greutate totală 15,470 kg
Greutate cadru 2,395 kg
Greutate roți* 5,760 kg
Greutate furcă 2,780 kg
Lățime ghidon 730 mm
Greutate angrenaj 940 grame cu rulment de 300 grame
Rigiditate headtube 91,2 Nm/grad
STW** 38,07 Nm/grad/kg

*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia

Pentru: Ture, poteci de pădure
Pe urcări: 5/10
Pe coborâri: 7/10

Galerie foto:

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Mie mi se pare ca anvelopele seamana aproape perfect cu Shwalbe Smart Sam. Cel putin din poze cam asa arata.

  • In poza apare un megarange de 34T ... de ce scrieti voi de 32?

    Si combinatia 22/34 era mai mult decat suficient in vremurile in care o caseta buna de 9 era 11-34, ce-i drept, atunci si roata era mai mica - 26" si acoperea mai putina distanta la o rotatie dar nu cred ca e chiar asa mare dezastru pe un 29, un calcul simplu ne arata ca folosind combinatia asta, e ca si cum am fi pedalat pe un 22-30 pe un 26" vechi ceea ce oricum era de preferat pentru tractiune pe urcari in detrimentul pinionului mare de 34 care avea rost doar la urcari lungi, foarte inclinate dar nu neaparat, tehnice.

  • Buna ziua , pinionul cel mare are 34 de dinti nu 32 cum ati specificat in articol , dovada chiar pozele postate in articol :) .

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

4 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

o săptămână in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma