Categorii: AnvelopeRotiTeste

Arisun Mt. Graham 29×2.2 (2017)

Am primit la test câteva seturi de anvelope de top de la Arisun, producător chinez nou intrat pe piața din România. Cei de la Arisun dețin o fabrică mare de anvelope, printre cele mai mari din lume, unde produc anvelope pentru diverse mărci premium. Gama de anvelope oferite de Arisun cuprinde atât modele mai ieftine cât și modele pliabile cu tehnologii de top, tubeless ready, proiectate să concureze direct modelele consacrate de pe piață dar la un preț foarte competitiv.

Mt. Graham este un model de competiție de XC, cu crampoane mici și dese, destinat terenului rapid și uscat. Evident, o astfel de anvelopă trebuie să facă față cu brio oricărui tip de teren întâlnit într-o cursă de XC, uscat sau ud, pentru că maratoanele montane sunt lungi și vremea se poate schimba în orice moment. Anvelopele concurente ar fi Continental Race King, Schwalbe Racing Ralph sau Michelin Wild Racer.

Am avut așadar la dispoziție pentru test un set de Mt. Graham 29×2.2 pliabile, cu protecție anti-pană, dar din păcate doar modelul cu structură 60 tpi, fără a fi specificate că ar fi tubeless ready. Greutatea cântărită este de 640 g, destul de bună pentru clasa din care fac parte. Odată desfăcute pe mine m-au impresionat prin calitatea materialului și a execuției, demne de o marcă premium. Cum este vorba de anvelope de MTB, eu întotdeauna încerc întâi să le montez tubeless, pentru că majoritatea utilizatorilor le vor folosi în acest mod dacă este posibil. În cazul Mt. Graham, deși nu erau specificate că ar fi TR, ele s-au montat imediat cu pompa manuală de podea și nu au prezentat nicio scăpare de aer prin structură, exact ca un model tubeless ready de top! Le-am umflat la 1.8 bar și am plecat cu ele pe traseu.

Profilul benzii de rulare conține multe crampoane aproximativ rombice și de înălțime medie spre mică, amplasate pe 7 rânduri pe circumferința roții, de dimensiuni relativ egale pe mijloc și pe margine, ceva mai mari pe mijloc decât în cazul Race King-ului sau a Wild Racer-ului, dar pe lateral mai mici decât la Wild Racer dar mai mari considerabil decât la Race King. Toate acestea promiteau un compromis bun între viteza de rulare și aderență, plus o aderență laterală decentă pe bucățile de potecă cu înclinație laterală.

Am ales să le testez pe un traseu de maraton care s-a dovedit destul de greu și de tehnic, noua variantă Cozia MTB. Întâmplarea a făcut să plec pe traseu după ploaie iar în timpul turei a mai plouat, așa că urma să testez anvelopele inclusiv la limita lor. Tura însă, în ciuda ploii, nu are mult noroi. O mare parte se desfășoară pe terenul predilect al unor astfel de anvelope, drumuri forestiere pietruite și cu nisip. În cazul nostru vorbim însă de niște drumuri foarte rar folosite cu un strat proaspăt de pietriș și nisip netasat, în care anvelopa se scufundă opunând rezistență suplimentară la înaintare. În combinație, traseul are înclinații mari de ordinul 12-15% pe bucăți lungi, ceea ce îl face extrem de solicitant. Anvelopele s-au comportat excelent, aderența fiind impecabilă pe nisipul și pietrișul netasat chiar și pe pantele mari și la pedalatul în forță. Rezistența la înaintare a fost foarte bună, comparabilă clar cu modelele concurente și mult mai mică decât cea pe care am întâmpinat-o cu niște modele mai cramponate la o tură anterioară.

Odată ieșite din zona pietruită, pe drum de pământ ud, am constatat cu surprindere că Mt. Graham se ridică la nivelul etalonului în această clasă ca aderență din punctul meu de vedere, Wild Racer. Am atacat intenționat pe urcare câteva bucăți cu noroi destul de mare fără să pierd aderența. Am intrat și pe trail, nu foarte tehnic dar cu pante considerabile unde, după o perioadă de acomodare, am reușit să cobor cu o viteză considerabilă în deplină siguranță. Surpriza mare a venit la zonele cu înclinație laterală, călcâiul lui Ahile al acestui gen de profil, unde, deși prevăzător am intrat cu un picior scos din pedală, nu a fost nevoie, anvelopele s-au comportat extrem de bine pentru clasa lor. Au cedat doar în zone cu noroi foarte ud și alunecos, unde practic ar ceda orice în afara unui model dedicat pentru noroi, zone care au fost extrem de puține.

Pot spune cu încredere că avem un set de anvelope rapide foarte bune, situate ca performanță aproape de concurență. Din păcate carcasa de 60 tpi nu e foarte flexibilă, varianta de 120 tpi momentan indisponibilă la importator fiind cu siguranță chiar mai rapidă, dar oricum merge și așa foarte bine. Pe terenul său predilect, Mt. Graham se comportă excelent. Pe noroi se descurcă, nu te lasă la greu. Nu este cu siguranță anvelopa care ar trebui aleasă la o cursă pe vreme proastă, dar în cazul în care luați startul pe vreme bună și apar surprize meteorologice puteți sta liniștiți că nu veți avea probleme mari. Eu voi mai folosi în continuare pe bicicletă acest model o perioadă, probabil și la câteva competiții, pentru că este exact genul meu preferat. Îl recomand cu încredere tuturor iubitorilor genului, care preferă viteza înaintea aderenței, prețul fiind considerabil mai mic decât cel al concurenței. Nu pot încă să mă pronunț asupra rezistenței în timp, dar mă gândesc că se va încadra în media clasei sale (600-1.000 km), genul acesta de anvelope având cea mai scurtă viață din păcate. Atenție, rulatul pe asfalt cu astfel de profile le reduce viața extrem de repede!

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma