Angrenaj Shimano Tiagra 4603 (2012)

Cu un aspect proaspăt, care inspiră fiabilitate, Tiagra a făcut un progres mare în 2012. Decizia celor de la Shimano de a îmbunătăți acest set nu poate decât să le facă pe plac celor care doresc să descopere plăcerea pedalatului pe șosea și vor ceva mai mult decât un set entry-level. Nu puteam să trecem cu vedere noua variantă a setului și ne-am gândit să luăm la bani mărunți fiecare piesă a setului. Astăzi este rândul angrenajului.

Deși nu era tocmai varianta pe care voiam să o testez, versiunea cu 3 plăci a angrenajului Tiagra 4603 este una care merită luată în seamă, mai ales dacă nu ai un buget generos rezervat pentru această piesă. Totuși, chiar și cu această variantă am reușit să constat plusurile și minusurile modelului.

Să începem cu aspectul. Forma este mai mult decât m-aș fi așteptat pentru acest preț și pentru poziționarea întregului set. Liniile fine care denotă o aerodinamică excelentă și care delectează privirea sunt caracteristica principală a acestui angrenaj. Caracterele logo-ului sunt isteț alese pentru a spori sentimentul că o piesă performantă transmite energia din picioarele tale spre lanț.

Totuși, când vorbim de caracteristici tehnice, angrenajul nu uimește. Nici nu prea avea cum, dată fiind poziția sa în cadrul gamei Shimano. Greutatea este punctul cel mai sensibil, cifrând 1.105 grame. Chiar dacă versiunea cu două foi cântărește 943 de grame, tot este mai mult decât în cazul concurenților direcți ai Tiagra, cum ar fi setul Sram Apex.  În ceea ce privește funcționalitatea, nu am obiecții, angrenajul facilitând foarte cursiv suișurile și coborâșurile lanțului de pe o placă pe alta, mai ales pentru un set aproape mid-level. Plăcile au fost special concepute pentru a imprima această mișcare eficentă a lanțului, iar seriozitatea japonezilor în această privință nu poate fi trecută cu vederea.

O altă mișcare inteligentă a niponilor a fost să facă acest set compatibil cu celelalte din gama Shimano care au 10 viteze, așa că angrenajul de față poate fi un bun început dacă ai nevoie imediată de niște piese, dar dorești să îți upgradezi bicicleta în viitor. În plus, angrenajul este compatibil cu BB-ul HollowTech II (ax pedalier gol pe interior), deci încă o bilă albă pentru el.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma