Cum (de)montez o tijă de ghidon pentru furcă de 1 inch?

Astăzi îți vom arăta în câțiva pași simpli, cum poți înlocui tija de ghidon pentru furcile de tip vechi, cu gât de 1 inch. Acestea mai pot fi adesea întâlnite chiar și pe biciclete noi, low cost, așadar te invităm să urmărești pașii de mai jos pentru a realiza cu succes operațiunea de service.

Pasul 1: Pentru a începe operațiunea, trebuie să desfaci șurubul central care fixează tija de ghidon (pipa) cu ajutorul unei chei imbus de 6 mm.

Pasul 2: În cazul în care ai surpriza ca după desfacerea șurubului, tija să nu se clintească, va trebui să lovești cu un ciocan din cauciuc în șurub pentru a debloca nuca din interior. Dacă nu ai la îndemână un ciocan din cauciuc, introdu o bucată de lemn între șurub și ciocan. Aceasta are rolul de a nu produce daune asupra pipei/șurubului.

Pasul 3: După deblocare, trage de tija de ghidon în sus.

Pasul 4: La montarea noii pipe, ai grijă să ungi corespunzător zona de contact între nucă și capătul pipei cu vaselină, chiar și pe filetul șurubului. Fără această lubrifiere există riscul ca pe viitor tija de ghidon să se blocheze, eveniment urmat de un proces dificil de demontare a acesteia.

Pasul 5: Introdu noua pipă în gâtul furcii. Asigură-te că șurubul este suficient de desfăcut încât să permită pătrunderea ușoară a tijei de ghidon în furcă.

Pasul 6: Înainte de a strânge definitiv șurubul superior, asigură-te că pipa este aliniată cu roata din față a bicicletei.

Pasul 7: Strânge ferm șurubul cu un imbus de 6 mm.

Pasul 8: Nu uita ca după montaj să strângi șurubul de prindere al ghidonului.

Verifică de asemenea, dacă nu cumva acesta are joc. Testarea se face foarte simplu, ții roata între picioare și tragi de ghidon în sus pentru a vedea dacă se mișcă.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • @Radu-M Cristian,
    Las-o balta pe aia cu suruPul tau! ......ca e vorba doar de un simplu SURUB si atata tot, iar nuca aia despre care tot vorbesti, e o piulita cilindrica tesita sau una conica; cat despre mecanica de biciclete pe care o faci, dai numai explicatii chinuitoare si depasite care complica situatia.

  • Pe tija exista un marcaj care indica maximul ridicari tijei,este de luat in seama acest lucru.Acesta este un avantaj la aceste tije(sunt pe furcile cu filet) deorece se poate regla inaltimea tijei originale,la cele model nou sau cele mai scumpe(furci fara filet)tija nu exista,ca sa ii reglezi inaltimea deja trebuie cumparata o nuca care permite reglajul,deci bani in plus.
    Tija la introducere ar trebui unsa toata,asolut tot ce intra in teava furcii deorece poate rugini si face priza foarte puternica.Iar daca surupul iese foarte greu si tija nu se misca deloc mai mult ca sigur nuca este ruginita si de multe ori cateva lovituri de ciocan nu sunt deajuns pentru a o debloca,in unele cazuri a trebuit sa dau roata de fata jos si sa insurupez surupul pe dedesubt ca sa deblochez nuca de pe pozitie.

  • Ma bucur, fiindca n-am gasit niciunde tutoriale de acest gen si mai are lumea nevoie si de ele, fiindca biciclete low-end pe piata exista cu gramada.

Stiri Recente

BikeXpert anunță datele pentru concursurile din 2025, Maratonul Vinului și Alpine Challenge

Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…

11 ore in urma

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

2 săptămâni in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma