Cum deosebim pinioanele și foile uzate?

Am schimbat pinioanele și foile MTB-ului, care au devenit practic inutilizabile, ocazie cu care am decis să împart și cu voi această experiență, deoarece multă lume nu înțelege exact cum arată dinții uzați ai transmisiei.

Piesele uzate din imagini s-au dovedit IMPOSIBIL de folosit cu un lanț nou, dar au deja 3 lanțuri uzate la activ. Practic la orice pedalare în forță foaia derapa pe lanț iar dacă foloseam foaia mare, lanțul derapa pe pinioane. Informativ, este vorba de o foaie de 24 de dinți pentru angrenaj Shimano Deore XT 2×10 și un set de 10 pinioane XT (cel uzat) și SLX (cel nou).

După cum se poate observa în cazul pinioanelor noi, dinții nu sunt egali între ei și mai ales au acea șlefuire în vârf, care și ea diferă de la un dinte la altul. Toate aceste forme sunt proiectate pe calculator pentru o schimbare perfectă a vitezelor, unii dinți având rolul să tragă lanțul în sus, alții să îl lase să coboare. Multă lume confundă acele șlefuiri din vârful dinților cu uzura, nu e cazul. Pentru a observa cum arată dinții compromiși trebuie să ne uităm la pinioanele uzate (ar fi bine să măriți poza făcând click pe ea). Se vede foarte clar, mai ales în zonele încercuite cu roșu, cum oțelul este tocit puternic în punctele de contact cu lanțul, unde se exercită presiunea. De asemenea, rampa dinților în acea direcție este modificată, lucru evident dacă privim rampa din cealaltă parte, unde nu a intervenit uzura. Aceste zone aplatizate fac ca dinții să alunece efectiv pe lanț la aplicarea unei forțe mari.

În cazul foilor, uzura e mai evidentă, datorită dinților cu un profil ceva mai mare. Se poate observa foarte clar în poza comparativă că dinții uzați sunt mai îngustați (zonele roșii) și sunt aplatizați la contactul cu lanțul asemănător cu pinioanele. Se observă și cum s-a schimbat curbura dinților în zona de forță (zona verde). Foaia mică suportă o uzură destul de mare pe munte, fiind nevoie să fie schimbată cam cu fiecare grup de pinioane, cea mare este ceva mai rezistentă. Problema uzurii la foi este însă mai mare decât la pinioane, deoarece o foaie uzată duce la fenomenul de ”chain suck”, când datorită distanței mărite dintre dinți și a lanțului uzat, la forțe mari, foaia nu mai eliberează lanțul și îl trage după ea spre cadru. Un chain suck forțat duce la strivirea lanțului de chainstay, lucru care poate fi periculos la un cadru de carbon fără protecție în zonă, dar și la tragerea în față cu o forță mare a deraiorului spate. Acesta, în funcție de poziția în care e, poate rupe urechea cadrului, se poate rupe chiar el și poate intra în spițe unde, la viteză mare, este compromis.

Cu siguranță e nevoie de mai mult de 5 poze și câteva rânduri pentru a învăța cum să identificăm niște pinioane uzate, dar cred că informațiile sunt destul de utile. Cel mai important lucru pentru a amâna cât mai mult posibil distrugerea transmisiei este schimbarea lanțului la timp, când uzura sa măsurată cu lera specială ajunge la 0.7 mm. Dacă uzura ajunge la 1 mm pinioanele și foile sunt compromise. O schemă economică este de a folosi trei lanțuri noi și a le uza până la 0.7 mm, după care să le reluăm pe rând și să le folosim până ajung la 1 mm. Astfel putem să profităm cât mai mult de elementele transmisiei. Totuși s-ar putea ca foaia mică să nu țină atât de mult. Oricând aveți îndoieli e cel mai bine să apelați la un mecanic cu experiență.

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Vezi comentarii

  • La cursiera mea, mă ține un lanț Ultegra CN-6701 cam 3400 de km și îl schimb când ajunge lera la 1, iar un bloc de pinioane cam 3-4 lanțuri, pe la 12000 km.

  • interesant dar greu de "descifrat"...cred ca nu v-ar fi luat mai mult de 10 min. sa le spalati si astfel uzura s-ar fi vazut mult mai bine.

  • Era bine daca spalai componentele uzate inainte sa faci foto-comparatiile, s-ar fi observat mult mai bine diferentele dintre ele si cele noi.

    De asemenea, ar fi trebuit mentionat ca anumite placi (in special cele de 1x dar nu numai) pot fi inversate, in acest fel dandu-le practic o viata noua.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma