În vară am luat parte la un seminar organizat de Regina Marunde în Germania, fostă sportivă profesionistă (MTB) timp de 15 ani și actuală specialistă în osteopatie, o metodă modernă de diagnostic și tratament, utilizată pentru depistarea tulburărilor patologice ale biomecanicii corpului, organelor și țesuturilor. Regina nu a făcut altceva decât să aplice aceste metode pentru cicliști. Deși seminarul a fost unul de durată, vă voi face în acest articol un scurt rezumat.
Dureri și cauze
Durerea de cap este cauzată deseori de tensiunea din spate, dar mai poate avea drept cauze deshidratarea, casca prea strânsă sau chiar și ochelarii, în cazul în care sunt prea strânși. Tensiunea acumulată în spate poate fi soluționată prin schimbarea poziției pe bicicletă, de regulă optarea pentru un ghidon ergonomic sau prin repoziționarea acestuia.
Durerile de gât sunt cauzate de o musculatură prea slabă sau din poziția pe bicicletă care poate duce la o curgere strâmtorată a sângelui prin vene. Musculatura se rezolvă prin antrenament specific pentru întărirea mușchilor gâtului, pe când poziția se poate rezolva prin repoziționarea ghidonului.
Umerii: cea mai des întâlnită cauză pentru durerea de umeri este poziționarea pe bicicletă cu mâinile foarte întinse sau printr-o poziție prea dreaptă, umerii fiind trași către partea superioară. În ambele cazuri, repoziționarea ghidonului/cockpit-ului poate ajuta. De asemenea, o altă cauză poate fi reprezentată de musculatura slabă, ceea ce necesită un antrenament specific la sală.
Durerea de cot este cauzată de poziția prea dreaptă pe bicicletă, iar în acest caz este necesară înlocuirea pipei, cu una mai lungă (presupunând că o poziție dreaptă este dată de o pipă mult prea scurtă).
Durerea de palmă sau de degete se manifestă deseori prin amorțeală. Cauzele pot fi multiple: poziția prea dreaptă pe bicicletă prin lăsarea întregii greutăți în mâini, încheieturile care sunt poziționate prea puțin ergonomic (spre exemplu la un unghi între 70 și 90 de grade) sau manșoanele prea subțiri care nu oferă niciun sprijin pentru palmă. Dacă în cazul poziției prea drepte trebuie înlocuită pipa cu una mai lungă, în celelalte două cazuri sunt recomandate manșoanele ergonomice.
Durerea în jurul coloanei vertebrale este dată de musculatura slabă, cifoza fiind una din cauze în special în cazul celor care stau foarte cocoșați. Este necesar antrenament la sală pentru îndreptarea coloanei. Se recomandă de asemenea și înotul. În cazul zonei lombare se oferă exact aceleași recomandări. Mai multe despre durerile de spate cauzate de bicicletă, în acest articol.
Durerea de perineu (zona cuprinsă între organul genital și anus) este prezentă în cazul înc are există o prea mare presiune pe acea zonă. Se poate rezolva fie prin repoziționarea șeii, fie prin înlocuirea acesteia cu una ergonomică. Oasele șezutului pot avea aceleași cauze pentru durere, alături de purtarea lenjeriei intime pe sub bazon sau în cazuri mai rare, din cauza problemelor cu sacrumul (Os triunghiular, format din cinci vertebre sudate, situat în partea inferioară a coloanei vertebrale și care, împreună cu oasele pelviene, formează bazinul).
Durerile date de articulația coapselor sau a șoldului pot proveni de la musculatură sau de la instalarea incorectă a șeii. Se recomandă streching-ul pentru musculatură sau repoziționare în cazul șeii.
Articulația genunchiului poate să creeze probleme în situația în care există o problemă de musculatură (inițial neceistând exerciții de streching) sau în cazul folosirii incorecte a vitezelor bicicletei (spre exemplu în cazul în care pedalezi prea greu, punând inutil de multă presiune pe genunchi).
Durerea de picior sau chiar amorțirea acestuia este cauzată fie de pantofii nepotriviți (prea mici sau prea înguști) sau de un calapod mult prea moale. În acest caz este recomandată alegerea unei perechi de încălțăminte mai ergonomică, potrivită piciorului tău.
Ai nevoie de mai multe informații? Aici poți accesa un articol despre componentele ergonomice pentru bicicletă.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Daca simti o durere o durere ascutita in partea superioara a corpului (cap, gat, fata) inseamna ca a aflat sotia/prietena cati bani ai dat pe bicicleta/echipament.
Singur comentariu rational pe care l am gasit pe net pana acum :))))
Like