Yuba Mundo V4 cu portbagaj pentru transportul copiilor

În Statele Unite ale Americii, bicicletele cargo devin din ce în ce mai populare, în special cele de tip long-tail (cu portbagaj lung). Așa cum explică cei de la Yuba, mamele cu familii numeroase au dat tonul, transportând copii cu ele la grădiniță sau spre locurile de joacă.

Plecând de la această idee, cei de la Yuba au readaptat modelul Mundo și l-au dotat cu un portbagaj special gândit pentru transportul copiilor. Acesta poate fi achiziționat odată cu bicicleta sau separat, în cazul în care clientul deja deține un Mundo V4. Portbagajul botezat Monkey Bars permite a maxim 3 copii, în deplină siguranță și poate fi configurat după dorințele fiecăruia, putând găzdui chiar și un scaun separat pentru cei mai mici. De precizat este că vârsta maximă a copiilor ce pot fi transportați astfel, este de 7 ani.

Mai multe informații pe yubabikes.com.

via Yuba

 

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Moment istoric pentru MTB-ul românesc. Cum a organizat România unul dintre cele mai importante campionate europene dedicate tinerilor

Există competiții importante, iar apoi există acele evenimente care pot schimba modul în care o…

3 zile in urma

Test Merida Reacto 6000 2026 – Când aerodinamica întâlnește plăcerea de a pedala

În ultimii ani, bicicletele aero au evoluat enorm. Dacă primele generații puneau aproape tot accentul…

3 zile in urma

Red Mountain Enduro 2026: informații la cald

Aceasta este ultima săptămână de înscrieri pentru Red Mountain Enduro, iar dacă te numeri printre…

o săptămână in urma