Categorii: CursiereNoutati

Velocite lansează a doua generație a roților de carbon RT50

Dacă am învățat ceva din industria bicicletei, atunci cu siguranță acel lucru este faptul că orice produs este perfectibil, dovadă stând numeroasele iterații, generații, versiuni și dezvoltări ale modelelor existente. Acum este rândul celor de la Velocite să ne anunțe că au refăcut unul din produsele lor de căpătâi, setul de roți aero din carbon RT50.

Folosind programul CFD (Computational Fluid Dynamics), inginerii Velocite s-au mutat în laborator pentru o perioadă, unde au testat diferite profile de jantă pentru noua generație. În cele din urmă au ajuns la rezultatul dorit, despre care nu au oferit prea multe detalii, reprezentanții companiei mulțumindu-se să spună că controlul în condiții de vânt lateral a fost semnificativ îmbunătățit.

Totuși, mai putem remarca o modificare importantă, anume că suprafața de frânare se integrează mult mai puternic în corpul jantei, contribuind la o rezistență sporită, în același timp fiind folosite și niște rășini care fac ca fibrele să își păstreze unitate până la o temperatură de circa 200 de grade Celsius. Aceste jante au o lățime de 25mm, însă producătorul recomandă folosirea lor cu anvelope de 23mm, principalul motiv fiind aerodinamica, doar cu această mărime roțile făcând un corp eficient din acest punct de vedere. Greutatea perechii atinge 1.660 de grame, ceea ce nu constituie tocmai o performanță printre roțile de carbon cu profil de 50mm, dar faptul că sunt destinate sistemului tubeless mai alină durerea, căci nu necesită camere.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

BikeXpert anunță datele pentru concursurile din 2025, Maratonul Vinului și Alpine Challenge

Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…

3 săptămâni in urma

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

4 săptămâni in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

o lună in urma