Univega RAM AM-5 și HT 2012


Univega va schimba imaginea bicicletelor sale, iar primele două modele care vor beneficia de noul aspect sunt Univega Ram AM-5 2012 și Univega HT UPCT 2012. Pentru a intra în detalii, trebui să explic la ce se rezumă aceste modificări/transformări de imagine. În primul rând este vorba de logo, care a suferit mici retușuri. Apoi, este vorba despre culorile utilizate, care vor fi acum mai puternice șio mai sugestive, imprimând bicicletelor un aer premium.


Deși este în general privit ca un producător mid-level, proiectanții de la Univega au reușit să creeze două noi cadre care aspiră din punct de vedere al imaginii și al datelor tehnice către modelele scumpe.


Univega RAM AM-5 2012


Este modelul pentru All Mountain pe care-l va oferi producătorul german în următorul sezon. Cu un cadru din aluminiu complet redesenat, un sistem de suspensie nou și 150 de mm cursă de amortizare, aceasta se vrea a fi bicicleta potrivită oricăror trasee de munte. Utilizează chiar și un ax de 142 mm pentru roata din spate pentru a-i spori rigiditatea dar și controlul.


Dacă vei achiziționa bicicleta asamblată și nu doar cadrul, vei primi o furcă Fox 32 Talas, un amortizor Fox Float RL, noul sistem de transmisie SHimano XT cu 30 de viteze, roți și diverse componente de la Crankbrothers.


Univega Alpina HT UPCT 2012


Noul cadru al modelului Alpina HT UPCT, realizat bineînțeles din carbon, va fi cu 100 de grame mai ușor decât modelul anului precedent. Este noua armă pentru Cross Country și Marathon a celor de la Univega, iar managerul de producție a declarat că este foarte mulțumit de produsul finit. Mai mulțumit decât de oricare alt model.


Furca ce va echipa acest model este un Fox Float cu Lock-Out iar sistemul de transmisie va fi compus din componente Shimano XT și XTR cu 20 de viteze. Roțile provin ca și la modelul RAM AM-5 de la Crankbrothers.


Detalii despre prețuri urmează a fi publicate în cursul acestei luni.


via Univega


Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Dynamic Turblo 2 – mini-pompă electrică pentru bicicletă

Dynamic Turblo 2 este o pompă electrică compactă și foarte ușoară, destinată umflării rapide a…

o săptămână in urma

Sinaia se descoperă altfel: o zi pe bicicletă între munte, istorie și cultură

La final de august, Sinaia îi invită pe iubitorii de ciclism, natură și aventură să…

2 săptămâni in urma

Delta Dunării pe gravel – 200 km printr-un tărâm cum nu mai există în Europa

Nu știu exact cum să încep altfel decât simplu: Delta Dunării pe bicicletă este ceva…

2 săptămâni in urma