Ciclistul harghitean Eduard Novak se află în Marea Britanie, unde participă la ultimul cantonament înaintea Jocurilor Paralimpice de la Londra. Eduard este însoţit de antrenorul său, italianul Cristiano Valoppi, de tatăl său Novak Karoly, dar şi de alţi membri indispensabili ai echipei, cum ar fi mecanicul sau maseurul.
Pentru a doua oară consecutiv, după Jocurile Olimpice de la Beijing, Eduard Novak va purta drapelul României la festivitatea de deschidere, programată în data de 29 august.
“Sunt la Manchester, într-un cantonament plătit de Guvernul Marii Britanii, din data de 13 până în data de 26 august. De acolo voi pleca în satul Olimpic, la Londra. Pe data de 29 are loc deschiderea, după care urmează cursele”, a spus Eduard Novak.
Multiplul campion mondial şi vicecampionul olimpic de la Beijing a precizat că se simte foarte bine, a mers la Londra cu gândul de a deveni campion olimpic şi speră că visul său se va împlini.
De altfel, încă de anul trecut, Eduard a anunţat că doreşte să scrie istorie în sportul românesc şi să câştige două medalii la Paralimpiada de la Londra.
“Anul 2012 înseamnă pentru mine anul împlinirii unui vis de-o viaţă, un an în care să fie încununată toată munca mea de 30 de ani. Şi aici mă refer şi la cariera mea de patinator viteză, de la care am pornit cu visul de a fi campion olimpic. (…) A fost un vis aproape imposibil de realizat, dar nicio clipă în viaţă nu m-am gândit la lucrul acesta, cât costă şi în ce constă, câte sacrificii trebuie făcute. M-a ghidat inima mea şi, dacă mă gândesc foarte bine, toată viaţa mea s-a îndreptat către acest ţel. Sper că dacă voi fi devotat 200 la sută şi voi face sacrificii, voi câştiga cu zâmbetul pe buze”, a declarat în luna noiembrie 2011 Eduard Novak.
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…