Trusă de imbusuri de lux de la SILCA

Cine cunoaşte marca SILCA, probabil ştie pompele lor de podea indestructibile. Marca produce unele dintre cele mai de calitate şi bine gândite scule din industrie. Nu sunt pentru oricine, dar cei care îşi permit luxul vor fi fericiţi peste 10 ani când se vor folosi în continuare de ele. SILCA, în acelaşi spirit, a lansat HX-One Essentials Kit, un set de chei imbus care par simple, dar nu e chiar aşa…

Cheia imbus e cel mai folosit instrument la orice bicicletă şi nimic nu este mai important decât un set de chei de încredere, uşor de găsit, iar SILCA a depus toate eforturile pentru a produce ceea ce ei cred că este cel mai bun set de chei imbus din lume. Toţi ştim cât de repede se distruge capul unei chei imbus de proastă calitate şi cum distruge apoi aceasta capetele şuruburilor, deci cât de important este să avem scule de calitate.

Pentru HX-One, SILCA a folosit oţel de tip S-2 îmbunătăţit de producători elveţieni şi germani de scule pentru a oferi echilibrul perfect de rezistenţă, tărie şi control al dimensiunilor – adică nu se vor îndoi, rupe sau răsuci nici sub cele mai extreme şi abuzive forţe aplicate. Cheile sunt protejate de un strat subţire dar dens de crom care este cel mai rezistent şi stabil tratament disponibil, rezervat doar pentru suprafeţele cu proprietăţi optice. Fiecare sculă este apoi îmbrăcată cu un strat foarte aderent şi vizibil de polimer care îi oferă aderenţă şi în cele mai uleioase mâini.

Setul HX-One Essentials Kit include adaptorul magnetic SILCA 17-4 care transformă cheia imbus de 6 mm într-un adaptor pe care se pot monta biţii incluşi sau orice alt bit pe care îl aveţi pe acasă. Kit-ul vine într-o carcasă superbă prelucrată CNC, confecţionată din lemn şlefuit şi finisat manual, cu marca de inox SILCA aplicată tot manual pe capac.

„Unul din scopurile noastre cu acest set de scule pentru o viaţă este ca acestea să fie complet accesibile cu o mână. Cutia Beechwood Box foloseşte un sistem de închidere magnetic şi fiecare sculă are propriul ei locaş sculptat CNC, fiind ţinută în loc de un mic elastomer. Fiecare sculă intră şi iese din locul ei cu un click foarte plăcut astfel că şi cu mâna întinsă de la masa de lucru poţi să ai încredere că ai pus scula la locul ei” spune Josh Portner, directorul SILCA.

SILCA HX-One Essentials Kit va fi disponibil în cantităţi limitate din 1 septembrie. Preţul de vânzare este de aproximativ 110 euro, adică ceva mai mult de 6 euro fiecare sculă.

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Vezi comentarii

    • Te asigur la modul foarte serios, ca folosind niste chei din Kaufland nu vei apuca sa desfaci toate cele 4 suruburi de la un set de placute SPD de MTB intepenite dupa cativa ani de utilizare. Bineinteles, nu e nevoie nici de chei de peste 100 de euro setul, dar un set de chei cat de cat rezistente ajunge pe la 100 RON sau peste.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma