Categorii: EvenimenteNoutati

Triathlon Challenge Mamaia 2013, ediție aniversară cu premii de peste 10.000 euro

Clubul Sportiv smartatletic vă invită la Mamaia, pe 6-7 septembrie 2013, la cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est – Triathlon Challenge Mamaia. Concursul vine cu un concept reinventat, cu un plus semnificativ de spectacol și siguranță, de competitivitate și distracție, de briză și viteză, și nu în ultimul rând cu premii substanțiale pentru cei mai buni participanți ai competiției.

Triathlon Challenge este o competiție sportivă de masă, o întrecere la care poate participa orice persoană: copii, tineri, veterani, oameni cu job și responsabilități, mici și mari întreprinzători/manageri, bloggeri, sportivi, iubitori ai sportului și ai mișcării.

După patru ediții consecutive, Triathlon Challenge se află anul acesta la cea de a V-a ediție și își propune să dea un suflu nou sportului de masă. Se trece bariera de 5 ani de Triathlon Challenge, iar provocarea este dusă la un nou nivel. Va fi o ediție aniversară, un concurs cu un concept fresh, la cele mai înalte standarde internaționale.

Se va înota, pedala și alerga în cadrul unei competiții amicale, care le va permite participanților să își testeze limitele, îndemânarea și voința. Concursul este recomandat atât în rol de prim triatlon  (prin componenta supersprint și de ștafetă sprint), dar și pentru cei mai competitivi (proba sprint sau proba olimpică).

Probele sunt accesibile pentru oricine, indiferent de vârstă și de pregătire:

Proba supersprint – 400m înot + 12 km ciclism + 2.5 km alergare

Proba sprint & ștafeta sprint – 750m înot + 18 km ciclism + 5 km alergare

Proba olimpică & ștafeta olimpică – 1500m înot + 36 km ciclism + 10 km alergare

Pe distanța sprint și pe cea olimpică, se poate concura și în echipă, formând o ștafetă. Programul complet al zilelor de 6 și 7 septembrie este disponibil pe site, în pagina dedicată: http://www.trichallenge.ro/info-eveniment/program/

Anul acesta, peste 700 de participanți vor lua startul la Triathlon Challenge  Mamaia, de la copii până la vârstnici, atleți de la federații internaționale, oameni din media, mari sportivi din țară, directori de multinaționale, dar și 4 echipe de bloggeri din toată țara.

Traseul este și acesta unul nou. Cel de alergare este separat de traseul probei de ciclism, pentru un plus de siguranță, confort și spectacol. Zona de tranziție este mai spațioasă, zona de finish de asemenea, iar spectatorii și fanii vor avea un loc special amenajat, excelent pentru încurajări și fotografii.

Cum anul acesta Triathlon Challenge  sărbătorește o ediție aniversară, premiile  sunt și ele pe măsură. Valoarea totală a premiilor este de peste 10.000 de euro, din care premii cash în valoare de 5.000 de euro, la care se adaugă premii speciale și premii în produse, la categoriile de vârstă. Partenerii de nădejde ai acestei ediții sunt Orange, Skoda, Hotel Vega, Castrol, AspaCardio, Coca-Cola, Anima, PowerBar, Felt si Tyr.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma