Trek Scratch Air 8 2011


Modelul Scratch Air 8 este propunerea celor de la Trek pentru împătimiții traseelor de All Mountain, Freeride sau chiar Enduro. O bicicletă cu o asemenea arie largă de utilizare trebuie să vină și cu un pachet tehnic pe măsură. Și bineînțeles, Trek nu se dezminte și propune o bicicletă full suspension cu o cursă de amortizare de 170 de mm pentru partea posterioară. Mai pune în calcul și cei 160 de mm oferiți de furca Fox 36 Float R pe aer și obții rețeta perfectă pentru un all rounder ideal.

Țevile cadrului sunt hidroformate iar gâtul cadrului conic. De fapt, aceasta se vrea a fi bicicleta cu o rigiditate a cadrului menită să-și lase concurența în urmă. Tot la capitolul rigiditate, menționăm axul de 12 mm pentru roate din spate și cel de 20 mm pentru roata din față. Și discutăm de un ax de tip thru axle în niciun caz de clasicul quick release.


Cadrul este bine protejat împotriva loviturilor, beneficiind de o protecție din plastic montată sub țeava inferioară a cadrului, ce se întinde pînă în vecinătatea Bottom Bracket-ului.


Echiparea este și ea pe măsură: predomină gama de componente Shimano SLX pentru sistemul de transmisie cu 20 de viteze (10 pinioane și două foi), frâne Avid Elixir 5 și roți Bontrager Cousin Earl Disc.


Mai multe despre specificațiile lui Scratch Air 8 găsești pe trekbikes.com.


via Trek


Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Jidvei Weinland Trails – Biking Edition: MTB în Țara Vinului, între competiție și experiență completă

Jidvei Weinland Trails revine cu o nouă ediție dedicată pasionaților de mountain bike, sub conceptul…

4 zile in urma

DT Swiss 1700 și 1500: noua generație de roți MTB

Puține nume din lumea componentelor de bicicletă inspiră același nivel de încredere ca DT Swiss.…

4 zile in urma

Orbea lansează noul Wild LT: e-MTB de enduro cu motor Avinox și suspensie de 170 mm

Orbea a prezentat noua generație Wild LT, unul dintre cele mai importante modele din gama…

5 zile in urma