Categorii: EvenimenteNoutati

Tot ce trebuie să știi despre Triada MTB 2019

De la organizatori citire, avem câteva informații importante despre etapele Triadei MTB din 2019. Și ca să n-o mai lungim prea mult cu introducerea, iată ce trebuie să știi despre competițiile din acest sezon:

Al 8-lea sezon al Triadei MTB va debuta la Avrig sâmbătă 13 aprilie cu probele de XCO. Cea rezervată copiilor va fi în acest an prima etapă a Cupei Naționale de MTB Copii. Traseul se bazează pe cel de short track de anul trecut căruia îi vor fi adăugate zone stradale presărate cu diverse dificultăți tehnice artificiale.

Duminică avem în program prima etapă din Cupa Națională de XCM dar și un traseu de 40km (XCP).
Zona de start/sosire rămâne generoasa grădină a Palatului Brukenthal.

A 2-a întâlnire cu Triada MTB o veți avea în 27 iulie la Păltiniș. Sâmbătă va fi ziua XCO pe spectaculoasele trasee de la Arena Platoș, competiția rezervată sportivilor Elite fiind din nou în calendarul UCI.

Duminică ediția a 12-a a clasicei Geiger MTB Challenge cu un traseu de maraton ce reprezintă pentru mulți o adevărată provocare. Traseul de maraton este completat de unul ceva mai scurt, 42 de km, dar suficient de solicitant și de un traseu hobby mult mai accesibil.

Competițiile de XCO și XCM sunt ambele etape în Cupa Națională în acest an.

La finalul lunii septembrie vă dăm întâlnire la centrul sportiv BikeRomania de la Porumbacu de Sus pentru cea mai nouă etapă a Triadei MTB. Ne revine sarcina în acest an de a organiza acolo și Campionatele Naționale de MTB Copii care vor avea loc sâmbătă 28 septembrie. Pe lângă XCO-ul pentru copii sâmbătă vom organiza și alte competiții, toate legate de mountain bike evident, având ca scop distracția participanților pe final de sezon. Din program nu va lipsi un concurs de Pumptrack dar și o petrecere în aer liber sâmbătă seara.

Duminică închidem Triada MTB cu o competiție XCP de aproximativ. 40 de km, pe un traseu care nu ne propunem a fi foarte dificil având în vedere petrecerea de sâmbătă 😊.

Înscrierile la Triada MTB BikeRomania vor fi gratuite pentru toți cei care participă la cele 4 curse din programul Triadei MTB 2019 Avrig și Păltiniș. Cele pentru copii sunt gratuite pentru toate evenimentele din cadrul Triadei MTB.

Ca de obicei vor fi medalii acordate pentru cei care termina fiecare competiție, medalii care la final alcătuiesc un trofeu. Lucrăm la un nou concept pentru acest an.
Detalii despre evenimente pe www.triadamtb.ro.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

17 ore in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

6 zile in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

o săptămână in urma