Nebunia SMART a cuprins încet lumea sportului iar protocoalele ușor de implementat BTLE și ANT+ împreună cu dispozitivele ce permit instalarea de aplicații suplimentare, cum sunt de exemplu cele Garmin cu sistemul lor ConnectIQ, au făcut nu doar ca piața senzorilor clasici (de puls, putere, viteză, cadență) compatibili să explodeze și prețurile să scadă, ci și să apară idei și senzori noi, ușor de conectat și datorită posibilității de a adăuga aplicații suplimentare, ușor și de implementat.
O companie norvegiană, SweetzPot, a decis să lanseze un senzor care să ajute atleții să afle în timp real cantitatea de oxigen inhalată, combustibilul atât de necesar pentru funcționarea mușchilor și pentru obținerea performanțelor.
Senzorul SweetzPot FLOW combină un senzor de puls cu unul de respirație și oferă atleților informații în timp real pentru ca aceștia să își poată optimiza oxigenarea. Compania incearcă să răspundă întrebării dacă un control conștient asupra respirației poate mări performanța în sport.
Unii se pare că au încredere în sistem, FLOW obținând un premiu 1 la categoria dispozitive personale la Sports Tech World Cup – Nordic Edition și caută acum finanțare printr-o campanie Kickstarter pentru a finaliza produsul și a trece la producția și vânzarea în masă.
Senzorul FLOW este atașat cu o bandă elastică pe piept și transmite informația telefonului smart sau computerului de sport. Pentru o monitorizare eficientă acestea trebuie să fie poziționate pentru a fi mereu vizibile.
FLOW măsoară ”ventilația pe minut”, ce reprezintă volumul de aer expirat exprimat în l/min. Dispozitivul măsoară de asemenea pulsul și variația acestuia și, poate cel mai important lucru, detectează VT (ventilatory threshold) pentru a identifica starea unde performanța este maximă.
Măsurând extinderea și contracția mușchilor respiratori, FLOW determină VT, care este punctul când respirația devine insuficientă afectând performanța sportivă. Aplicația FLOW exprimă grafic respirația în timp real, pentru a se putea observa activitatea curentă și a ajusta efortul pentru a rămâne imediat sub VT.
Aplicația prezintă grafic modul cum se inhalează, păstrează și elimină aerul și cum respirația este coordonată cu mișcarea. La finalul antrenamentului se pot analiza datele numerice și alte informații cum ar fi durata, distanța, viteza medie, pulsul mediu și informațiile despre respirație.
Aplicația de iOS și Android va fi compatibilă și cu ceasuri smart prin BTLE, fiind compatibilă și cu Garmin Connect și Strava. Toate aplicațiile vor fi open-source pentru ca dezvoltatorii să poată să creeze mai multe aplicații folosind informațiile de la senzorul FLOW. Există chiar un kit FLOW SDK disponibil prin Kickstarter ce include acces la centrul de dezvoltare SweetzPot.
Senzorul FLOW cântărește doar 27 g iar dimensiunilesunt de 77x43x17 mm. O baterie CR2032 îi oferă autonomie de aproximativ un an, la o folosire de 7 ore pe săptămână – adică aproximativ 364 de ore de autonomie totală. Senzorul respectă norma de protecție la apă IP7.
Prețul anunțat este de 299 USD, dar cei ce finanțează campania Kickstarter pot avea acum unul la doar 169 USD. Primii senzori sunt așteptați să fie livrați în august. Mai multe informații găsiți pe
pagina Kickstarter a campaniei. Informații de pe bikerumor.com