Surmont MTB Challenge 2012

Cea de-a 3-a ediție a competiției prahovene care se îndreaptă cu pași repezi spre a fi un etalon de organizare este programată pentru weekend-ul 7-8 iulie. Surmont Mountain Bike Challenge scoate la iveală ce este mai bun din impresionanta Vale Azuga, sub patronajul solemn al Munților Baiului și Bucegi și propune trasee atât pentru mountain bikerii înrăiți și experimentați, cât și pentru cei care gustă din plăcerea acestui sport într-un mod mai liniștit.

Prima zi a Surmont MTB Challenge este rezervată Trek Fest 2012, adică un eveniment dedicat mărcii americane în cadrul căruia vor avea loc workshop-uri, dar și teste cu respectivele biciclete. Seara se va încheia într-o atmosferă montană, cu un foc de tabără și proiecții foto și video din arhiva Surmont, clubul de mountain bike cu cea mai lungă istorie din România.

Ziua competiției, 8 iulie, va fi momentul în care se va trece la fapte. Trei trasee rezervate diferitelor categorii de vârstă așteaptă să fie parcurse, dar și distincția King of the Hill și Speed Master își caută proprietar. Prima va fi oferită celui care ajunge cel mai repede la kilometrul 37 al cursei, adică pe Vârful Clăbucet. Cea de-a doua îl va recompensa pe cel care va străbate Drumul Tunului, o porțiune de aproximativ 2,5 kilometri, cel mai repede. Cum numărul celor înscriși aproape a atins limita, te sfătuim să te repezi pe site-ul Surmont MTB Challenge și să te treci pe lista celor care vor un weekend dinamic, la munte.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Campionatul Național de Downhill Cheile Grădiștei 2026: informații importante

Nu mai este mult până la Campionatul Național de Downhill, care va avea loc anul…

2 zile in urma

Andorra Epic 2026 – patru zile de mtb pe unele dintre cele mai spectaculoase trasee din Pirinei

Dacă există un concurs care îmbină perfect mountain bike-ul tehnic, peisajele alpine și organizarea impecabilă…

3 zile in urma

L’Étape România by Tour de France revine pe 30 august. S-au deschis înscrierile pentru ediția aniversară

Dacă ai vrut vreodată să pedalezi pe bulevarde complet închise traficului și să simți atmosfera…

o săptămână in urma