Bogdan Matei este unul din cicoturiştii români care reuşeşte să realizeze ture epice pe bicicletă. Să ştiţi că nu este deloc un lucru uşor de făcut. Nu pentru că mulţi nu ar avea antrenamentul necesar sau bicicleta şi echipamentul potrivit. Ci pentru simplul motiv că nu au timpul necesar.
De aceea este bine că există ciclişti precum Bogdan care realizează în locul nostru asemenea aventuri. Le fac şi ne ambiţionează între timp să le urmăm exemplul. Partea cea mai bună este că mulţi dintre noi îl urmează îndeplinindu-şi astfel visul poate chiar din copilărie.
După ce Bogdan a făcut Europa în 80 de zile a spus că a venit vremea pentru o nouă aventură. Aşa că şi-a pus la punct echipamentul şi a mai dat o tură lungă de 4.200 km pe bicicletă de data asta prin Alpi şi Balcani vizitând 14 ţări. În urma expediţiei a mai rezultat o carte pe care suntem siguri că merită să o deţii.
„Munte, Vremuri, Depărtări” se numeşte, iar lansarea va avea loc în ianuarie 2016 pe data de 14 la Youth HUB, Bucureşti, începând cu ora 19:30. Intrarea este liberă însă datorită spaţiului limitat şi locurile sunt limitate. Aşadar pentru a lua parte trebuie să te înscrii aici.
Între timp poţi deja să achiziţionezi cartea la preţul de 15 lei plus taxe poştale.
Dynamic Turblo 2 este o pompă electrică compactă și foarte ușoară, destinată umflării rapide a…
La final de august, Sinaia îi invită pe iubitorii de ciclism, natură și aventură să…
Nu știu exact cum să încep altfel decât simplu: Delta Dunării pe bicicletă este ceva…