Vara aceasta urmează să aibă loc la vecinii maghiari, un eveniment special de “bikepacking”, o cursă de peste 500 km cu peste 9000 m diferență de nivel, desfășurată de-a lungul mai multor zile și neasistată din exterior, în cea mai mare parte a timpului.
5 Peaks 500 by Bikepacking Hungary va avea startul din Budapesta pe 17 august la ora 6 dimineața. Finișul va fi 7 zile mai târziu în localitatea Tokaj. Am spus 7 zile mai târziu însă acesta este timpul limită, fiecare concurent participând în ritmul său, având posibilitatea să termine mai repede.
Traseul urmărește zona înaltă a Ungariei, regăsită la nord-est de Budapesta și se va desfășura pe drumuri de asfalt și pietriș. Rezultă de aici că bicicleta ideală pentru această cursa este ciclocrosul sau un gravel bike, dar și mtb-ul. Chiar dacă altitudinile nu vor depăși 1000 m, poți fi sigur că vei avea parte de suficiente cățărări și peisaje de vis parcurse pe drumuri forestiere bine întreținute.
Taxa de participare este în valoare de 23.900 forinți (aproximativ 75 euro), iar înscrierea se poate face până pe data de 1 august 2019.
Nu știu exact cum să încep altfel decât simplu: Delta Dunării pe bicicletă este ceva…
În weekendul 19–20 septembrie 2026, Câmpulung Muscel devine unul dintre punctele importante ale calendarului de…
Transilvania Bike Trails Race (TBT Race) revine în perioada 19–23 august 2026, la Saschiz, pentru…