Sram EX1 – prima transmisie pentru bicicletele electrice de la Sram

Iată că și cel mai mare rival al celor de la Shimano, Sram, au pregătit o transmisie și un motor nou, dedicat special bicicletelor de munte. Un detaliu important, deoarece toate motoarele erau doar adaptate MTB-urilor, provenind de la bicicletele de oraș. La fel ca în cazul celor de la Shimano, noul motor al Sram este gândit pentru utilizarea și exploatarea pe trasee dificile, având un fine tuning care va permite să scoți ce-i mai bun din el. Sistemul a fost botezat EX1.

Un full 27.5 cât se poate de normal, cu o geometrie normală. Doar că semnificativ mai greu.

Am avut ocazia să-l admirăm la prezentarea din Italia, de la Riva del Garda, iar în ceea ce privește diferențele față de concurentul japonez, sunt câteva mențiuni de făcut.

În primul rând, EX1 este dezvoltat împreună cu Bosch, deci nu reprezintă un sistem 100% made in America. În procesul de dezvoltare, s-a urmărit crearea unui sistem rezistent, care să pună cât mai puțină presiune pe transmisie. Așa cum probabil deja știi, cuplul motorului este mult mai mare decât forța ta de apăsare a pedalei, ducând în timp la uzarea prematură a acestuia sau chiar la mici neplăceri, precum ruperea lanțului. În acest sens, cei de la Sram au creat un lanț mai puternic și au gândit sistemul în așa fel încât să reziste și solicitărilor mai mari. Un exemplu concret a fost schimbarea lanțului pe pinioane. Când schimbi unul câte unul forța nu este atât de mare, însă din momentul în care schimbi mai multe pinioane, cuplul generat de motor va pune o presiune mare pe întreaga transmisie. De aceea, rapoarte pinioanelor sunt de asemenea adaptate pentru puterea motorului.

Comandă cunoscută?
Da, la fel ca și display-ul, acestea deja există pe modelele construite de Bosch.

De aceea, dinții de pe fiecare pinion sunt diferiți, tocmai pentru a suporta diferite sarcini, în funcție de raportul pe care te afli. Astfel, cei de la Sram afirmă că întreg stresul se duce către butuc, implic către roată, acolo unde se și descarcă, nefăcând altceva decât să prelungească durata de viață a transmisiei. Caseta are doar 8 pinioane, iar diferențele dintre acestea sunt surprinzător de mari: 11-13-15-18-24-32-40-48, așadar se pot observa salturi de câte 8 dinți între pinioane. Pentru a compensa, Sram a construit pinioanele foarte apropiate, astfel încât schimbarea să se realizeze rapid.

Schimbător foarte solid. În fundal, se pot vedea pinioanele.
Motorul este cât se poate de compact, pentru vremurile în care trăim. Viitor s-ar putea să ne rezerve surprize.
Iar același lucru se poate spune și despre acumulator.

Am insistat mult pe pinioane și transmisie deoarece aceasta este una dintre principalele diferențe față de Shimano. În rest, celelalte specificații erau de așteptat: Q-Factor mai mic pentru angrenaj (distanța dintre brațele angrenajului), cușca schimbătorului este construită mult mai robust față de schimbătoarele de pinioane obișnuite, motorul este compact deci permite utilizarea unui chainstay normal, frâne dedicate și adaptate greutății mai mari a bicicletei (Sram Guide RE – cu modulație mai bună și cu un etrier împrumutat de la frânele de Downhill, Code). În ceea ce privește angrenajul, va găzdui așa-zise foi (de fapt sunt tot pinioane) cu 14, 16 sau 18 dinți. Acestea pot fi foarte facil înlocuite (nu au prinderi în șuruburi precum foile clasice). Motorul, la fel ca în cazul Shimano, va beneficia de un radioator, dar de unul mai mare, pentru a menține sistemul rece în permanență.

Despre autonomie nu ni s-au comunicat destule informații, nici despre greutatea întregului sistem, dar știm cu siguranță că aceasta nu va putea fi achiziționat separat. Ca în cazul oricărui sistem și motor pentru e-bike-uri, cadrul va fi construit în jurul motorului, iar acesta va veni ca dotare standard pe diverse biciclete. Pentru prezentare, noul Sram EX1 era montat pe un full-suspension de la Moustache Bicycles.

Dragoș Mitroi
Riva del Garda, Italia

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma