După ce pe modelul 2013 al cursierei Roubaix, Specialized a introdus tija de şa cu micro-suspensie COBL GOBL-R (CG-R), americanii se gândesc acum şi la o furcă cu suspensie cu acelaşi principiu de funcţionare.
Pentru moment piesa se numeşte simplu „furcă de bicicletă cu vârf compliant” şi la fel ca şi tija de şa noua furcă ar urma să folosească un material elastic amplasat între două braţe care vor putea flexa în condiţii controlate.
Ţinând cont de faptul că mai sunt şi alţi producători care testează apele – Cannondale cu un Lefty cu cursă mică, Canyon MRSC sau Lauf cu furca cu foi, nu este exclus ca proiectul celor de la Specialized să prindă viaţă şi să fie aplicat nu doar cursierelor ci şi bicicletelor de ciclocros.
Brevetul acestui sistem îi aparţine lui Christopher P. D’Aluisio care a lucrat pentru Specialized şi la cadrele aero, pipele reglabile şi la opţiunile pentru stocare internă în cadrul Shiv.
Brevetul spune că în condiţii ideale designul acestei suspensii ar trebui să ofere între 2 şi 4mm de cursă. Evident nu este mult după standardele unei furci de downhill însă cu siguranţă suficient pentru a-ţi îmbunătăţi pedalarea pe drumuri cu un carosabil deteriorat. Întrucât suspensia va mişca roata relativ la coroana furcii înseamnă că frânele clasice nu pot fi folosite. însă şi frânele pe disc au nevoie de un etrier, iar acesta trebuie să fie fix sau să se mişte în acelaşi timp cu axul roţii. Pentru a realiza acest lucru Specialized a plănuit un mic link care va susţine partea superioară a etrierului în aşa fel încât acesta să se mişte într-un arc de cerc odată cu roata.
Este evident că prin acest sistem Specialized doreşte să micşoreze cantitatea şi intensitatea vibraţiilor transmise de la drum spre ciclist odată cu îmbunătăţirea tracţiunii. Însă se ridică totuşi câteva întrebări. Cum se va putea menţine o cursă egală a suspensiei pe ambele părţi ale furcii? Un thru axle este evident însă oare va fi suficient un ax de 12 sau 15 mm pentru a ţine totul rigid şi la locul lui mai ales pe viraje? Poate că da de vreme ce RockShox a reuşit deja acest lucru cu noua lor furcă inversată RS-1.
Produsele pentru ciclism dedicate bărbaților, sau cele unisex, nu se potrivesc tot timpul și femeilor. Și, cu atât mai mult…
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…