Sigma adaugă conectivitate BTLE și Strava la ROX 11.0 și 7.0

Sigma au introdus Rox 10.0, primul lor computer cu GPS, acum 3 ani. Noul Rox 11.0 este construit pe baza acestuia, dar protocolului ANT+ folosit până acum i se adaugă și BTLE, ceea ce îi permite să comunice atât cu senzori BTLE cât mai ales cu telefonul. Cu ajutorul aplicației Data Center turele se vor sincroniza în timp real, de asemenea fiind disponibile segmente live de Strava și alerte de apel și mesaje (lucru care mie mi se pare foarte util când pedalez).

Majoritatea funcțiilor rămân neschimbate față de 10.0, dar apar câteva noi cum ar fi ETA, temperatura, înclinația medie și mulți parametri de putere.

De asemenea, Rox 11.0 poate acum să se conecteze cu transmisiile electronice. S-a mărit și capacitatea de stocare a memoriei, care înmagazina înainte doar 19 ore de pedalat, acum fiind spațiu suficient pentru 1000 de ore!

Aplicația Data Center este disponibilă pentru iOS și Android, dar numai cea pentru tablete este momentan funcțională, cea pentru telefoane fiind încă în lucru.

Data Center permite și introducerea de rute, editate inițial pe calculator și încărcate apoi pe dispozitiv. Se pot declara chiar și alerte și waypoint-uri. Fișierele folosite vor fi de tip .gpx, ceea ce permite schimbarea lor cu alți utilizatori de alte sisteme.

Rox 11.0 bundle va avea incluși noii senzori dual-band (ANT+ și BTLE) de viteză/cadență și de puls, aceștia putând fi folosiți și separat pentru a comunica cu o aplicație compatibilă de pe telefon sau cu alte dispozitive de la alți producăori.

Rox 7.0 este versiunea mai ieftină, aceasta rămâne cu GPS și primește segmente Strava, dar acestea trebuie încărcate în prealabil de pe calculator. Diferența este că nu mai avem conexiunea BTLE cu telefonul, așa că trebuie conectat la calculator pentru sincronizare.

Mai multe informații puteți afla de pe pagina producătorului sau cea a importatorului în România.

Informații și imagini preluate de pe bikerumor.com

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma