Altus dă tonul pieselor Shimano pe care le întâlnim în general pe echipările standard ale bicicletelor, din partea de jos a segmentului. Datorită faptului că sunt foarte multe persoane care se interesează de gamele entry-level, trebuie să aducem în atenția voastră noua gamă Shimano Altus, 2013-2014.
Ce s-a schimbat?
Cel mai important aspect al noii game Altus este trecerea de la 8 la 9 pinioane (Mega 9), așa cum era de așteptat. Bineînțeles, asta nu înseamnă că sistemul de transmisie cu 8 pinioane nu va fi oferit în continuare. Aspectul a suferit de asemenea modificări, dar materialele au rămas preponderent aceleași ca la vechiul model.
Rămânând la capitolul sistem de transmisie, trebuie precizat faptul că noul schimbător Shimano Altus va beneficia de un profil mai îngust, ceea ce va duce la amplasarea lui mai aproape de cadru, reducând șansele de a fi lovit pe traseu. Cu toate acestea, Shimano a precizat că nu trebuie confundată această tehnologie cu tehnologia Shadow. Schimbătorul de pinioane va fi disponibil în culorile negru și argintiu și doar cu patină lungă.
Schimbătorul de foi a suferit de asemenea modifcări de ordin estetic și este oferit în 4 versiuni distincte, fie cu prindere Top- sau Downswing (tragere a cablului de sus sau de jos). În ceea ce privește angrenajul, acesta va avea un design modificat, va fi oferit pentru montarea pe BB cu pătrat și va avea o configurație de foi după cum urmează: 44-32-22 pentru MTB-uri și 48-36-26 pentru Trekking. Pinioanele vor fi disponibile în formatul 11-32 sau 11-34 de dinți.
Maneta de frână, poate fi de acum achiziționată cu shifter integrat. Aceasta împrumută design-ul de la gama Deore și va fi dedicată bicicletelor echipate cu V-Brake-uri sau cu frâne mecanice pe disc.
Prețurile nu au fost făcute publice, însă vor fi mici, așa cum ne-a obișnuit gama Altus. Informații despre disponibilitate vor urma.
via Shimano
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Multumesc ;)
Din August 2013, cel mai probabil.
Fain! Si cand credeti ca va aparea si in magazine?