Schimbător pentru 12 pinioane Tiso


Acesta nu este un schimbător oarecare, adaptat pentru viitoarele casete de 12 pinioane. În primul rând, este un schimbător electronic, asemenea lui Di2 de la Shimano. În al doilea rând, va funcționa fără clabluri, deci wireless, ușurând procesul de instalare. Momentan, acesta se află în stadiul de prototip.



Producătorul italian Tiso, declară că obținerea unui lanț și a unei casete cu 12 pinioane nu vor fi o problemă, acestea urmând a fi dezvoltate chiar in-house. Greutatea schimbătorului va fi de asemenea foarte mică, însă nu a fost făcută momentan nicio declarație în acest sens. Dar, ca să-ți faci o idee, un schimbător de pinioane produs în momentul de față de către Tiso și care este gândit pentru o casetă cu 9 sau 10 pinioane, cântărește 169 de grame. Iar prețul este de 306 euro.


Noul schimbător wireless pentru 12 pinioane va beneficia de rotițe realizate din titan cu rulmenți ceramici. Astfel, greutatea rotițelor montate pe patină este de doar 24 de grame. Costul lor aftermarket? 183 euro. Aceste mici detalii ne pot oferi un indiciu despre prețul final de retail al noului schimbător.


Alte informații pe tisobike.com.


via Tiso


Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Jidvei Weinland Trails – Biking Edition: MTB în Țara Vinului, între competiție și experiență completă

Jidvei Weinland Trails revine cu o nouă ediție dedicată pasionaților de mountain bike, sub conceptul…

2 zile in urma

DT Swiss 1700 și 1500: noua generație de roți MTB

Puține nume din lumea componentelor de bicicletă inspiră același nivel de încredere ca DT Swiss.…

3 zile in urma

Orbea lansează noul Wild LT: e-MTB de enduro cu motor Avinox și suspensie de 170 mm

Orbea a prezentat noua generație Wild LT, unul dintre cele mai importante modele din gama…

3 zile in urma