BikeXpert în colaborare cu Asociația Help Mălin organizează evenimentul sportiv „Rocket Bike Fest – Cernica”. Dacă ai bicicletă, îți place mișcarea, ești iubitor de natură și te motivează competiția, ești așteptat pe 1 iunie și 21 septembrie în Pădurea Cernica la Parcul de Aventură Pheonix, aflat în proximitatea Mănăstirii Cernica.
Evenimentul își propune să reunească în aceiași zi adulți, adolescenți și copii pe care să-i angreneze într-o competiție de mountain-bike pe un traseu cu o lungime de minimum 5 kilometri care se va parcurge de mai multe ori în funcție de categoria aleasă. Totul se va condimenta cu cățărări în copaci, tiroliană, paintball și multe alte activități pentru care poți fi premiat.
Și pentru că primul eveniment va avea loc pe 1 iunie de Ziua Copilului, nu vor lipsi muzica, buna dispoziție, distracția și multe alte surprize atât pentru cei mici cât și pentru familiile lor. Fondurile colectate din taxa de participare la competiția de ciclism vor fi folosite pentru activarea programelor de integrare în societate a copiilor cu autism, desfășurate în cadrul Asociației Help Mălin. Mai multe detalii vor fi în curând pe www.rocketbike.ro și pe pagina de Facebook a BikeXpert.
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…
Vezi comentarii
Putem concura si cu BMX
Am citit anuntul si unde ne putem inscrie
Am inteles ca dupa concurs toti participantii vor fi obligati sa caute hotul pozei marca Mititean.
Sincer, mi se pare penibil in acest sport (si in sport in general), sa pui problema cum o pune dl. de mai sus. Cand vine vorba desre o simpla poza de la un conurs unde nu apar nici macar sponsori ci doar oameni pe bicle, sa ameninti ca ceri drepturi de autor pare ciudat. Ma asteptam sa felicite initiativa unui concurs cu scop caritabil. Ce sa zic....tot felul de oameni si pe aici...
Multumim pentru reactia prompta si inlaturarea fotografiei. Va vom trimite e-mail in care sa va solicitam sursa. Insa va semnalam colegial ca daca la o cautare gasesti pe Internet o fotografie pe care nu scrie autorul, nu ai dreptul sa o utilizezi, copyright-ul spre prezuma in lipsa unei specificatii contrare, si nicidecum viceversa! Si utilizarea fara autorizarea expresa a autorului sau detinatorului drepturilor asupra unei fotografii e incriminata penal chiar daca utilizarea nu a fost in scop comercial, lucru pe care la noi multa lume il ignora....
Domnule Mititean, la cererea dvs. am retras poza respectiva pe care am gasit-o pe Internet la o simpla cautare, fara ca sa existe o mentiune a autorului, pe un site care nu v-a apartinut nici dvs., nici CCN. Pentru alte aspecte pe care le aveti de lamurit, va rugam sa ne trimiteti un e-mail. Va multumim si ne cerem scuze pentru prejudiciul adus.
Fotografia, careia nu i se indica autorul sau data dar are eticheta "concurs MTB Cernica" este o piraterie, pentru ca de fapt autorul fotografiei este Radu Mititean in calitate de director executiv al Clubului de Cicloturism "Napoca", fotografia fiind facuta in 16.05.2004 cu ocazia competitiei de MTB "Cupa Napoca 2004" organizata de Clubul de Cicloturism "Napoca" la Cluj-Napoca (Faget / zona "Groapa Mosului"). Nu am acordat permisiunea utilizarii libere a pozei, cu atat mai putin a nementionarii autorului. Asteptam sa ne anuntati de unde o aveti, sa identificam sursa piratajului, ca nu va banuim pe voi de intentii hotzesti.... Cu regret sa gasim asa ceva, av. Radu Mititean, director executiv CCN