Categorii: EvenimenteNoutati

Pitești – orașul care interzice accesul bicicliștilor pe bulevardul central

Astăzi am primit pe adresa de e-mail a redacției o sesizare făcută de Cristian Bănică, în numele bicicliștilor din Pitești, care aduce din nou în centrul atenției o problemă gravă cu care se confruntă orașul Pitești și anume interzicerea bicicletelor în centrul orașului. De râsul lumii este faptul că primarul Piteștiului face vizite regulate în Olanda pentru a se inspira din decorurile florale, deoarece Piteștiul găzduiește Simfonia Lalelelor, un festival al florilor. Se pare totuși că primarul nu a observat sutele de mii de bicicliști care colindă străzile tuturor orașelor și satelor olandeze. Iată ce ne povestește Cristian:

Va transmit atasat cateva fotografii facute , Joi, 17 Octombrie 2013 la Pitesti, acolo unde primaria a interzis folosirea bicicletelor, rolelor si placilor pe bulevardul central pietonal dintre Primaria Pitesti si Prefectura Arges.

Singurul stand comunal pentru parcarea bicicletelor aflat langa zidul de sud al cladirii primariei este din inox slefuit, prins in beton si ascuns in spatele tomberoanelor din plastic pentru colectarea „selectiva-la-gramada-model-romanesc” a deseurilor. Am tras tomberoanele din locul lor pentru a putea face pozele.

Indicatorul „Parcare biciclete” vrea sa insemne in acest caz „Colectare biciclete” pentru ca ar fi neconform sa arunci bicicleta la tomberon, mai bine o pui la Standul de Colectare Selectiva, asta daca ai suficient loc.

Indicatoarele „Interzis biciclete, role si placi” si „Parcare biciclete”, Tomberoanele si Standul din inox amplasate pe o lungime de aprox. 20m sunt pazite de catre un politist comunitar (platit de primarie) care mi-a spus ca astfel sunt prevenite accidentele intre pietoni si utilizatorii vehiculelor pe roti din indicatorul de interdictie iar daca vrem sa folosim (singura) artera pietonala putem merge totusi pe langa bicicleta, adulti sau copii, altfel suntem amendati pe loc. Stiind ca automobilul face asa multe victime, de ce nu se interzice circulatia lor pe drumurile publice?

Ma intreb de ce s-au cheltuit bani pentru un stand din inox; poate ca trebuia sa fie rezistent la gainatul de porumbel si alte pasari ce stau pe acoperisul primariei.

In anul 2013 municipiul Pitesti a fost numit oras european al sportului (http://www.pitesti2013.ro/index.php/nouti/tiri/11–pitetiul-a-primit-titlul-de-ora-european-al-sportului) pentru promovarea sportului de masa.
Probabil e vorba de „aruncarea bicicletei la tomberon” sau „mersul pe langa bicicleta indiferent de alcoolemie”, noi sporturi romanesti promovate la primarii precum Pitesti si Bucuresti.

Un parc cu alei pentru promenada, biciclete, role si placi aflat in faza finala de constructie la margine, langa raul Arges si Podul Viilor este bine izolat de resutul orasului prin soseaua de trafic greu si calea ferata, astfel incat nici macar pe langa bicicleta nu-l poti ajunge fara sa fii calcat, udat, alergat sau injurat de catre camioane, trenuri sau soferi. Pista pentru biciclisti sau pietoni care sa ajunga in acel parc in siguranta poate ca e prea mult sa cerem de la primarie; banii se cheltuiesc pentru traficul rutier aproape exclusiv.

Cu speranta ca ne veti ajuta sa aducem standurile de biciclete la vedere si sa aruncam indicatoarele de interdictie la tomberonul potrivit, va multumim anticipat.

Cristian si multi biciclisti alungati

Pitesti

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Nici in Olanda nu avei voie pe centru printre oameni cu bicicleta. Chiar am asistat la amendarea unei persoane.
    Seara cand nu mai circulau oameni pe centru circulau biciclete, chiar si scootere.

  • Interdictia aceea a fost pusa la cererea pietonilor pt ca se gaseau cativa zmei pe biciclete care treceau in viteza pe acolo, mai ales pe seara si din cand in cand se mai ciocneau de oameni si se lasa cu julituri. Chiar eu era sa o patesc intr-o seara cand eram la promenada cu familia si copiii si a trebuit sa-l feresc pe cel mic, cu toate ca-l tineam de mana, sa nu fie luat in plin de un "racer" d-asta.
    Si eu sunt biciclist, dar sa fac slalom in viteza prin multime mi se pare prostie.

    Legat de faptul ca nu sunt piste de biciclete in Pitesti, nu cred ca este nevoie de asa ceva aici.
    Fac naveta la serviciu pe bicicleta de ani buni si cu timpul am observat cum soferii au devenit mai constienti de prezenta biciclistului in trafic.
    Atata timp cat circuli regulamentar, indiferent ca suntem cu masina sau cu bicicleta, trebuie sa avem respect fata de ceilalti participanti la trafic, iar cine vrea sa alerge ca nebunul sa se duca tata la concursuri sa-si etaleze muschii, slava cerului sunt destule.

  • andidani, nu vrei sa ne luminezi tu in ce priveste logica aia ? Caci eu credeam ca stiu foarte bine codul rutier.

  • Si eu cred ca chiar nu este indicat sa postezi daca nu esti P1735734N. Ne-a luat 20 de ani sa ridicam interdictia de a calca pe iarba verde, inca 20 sa intelgem mersul pe 2 roti pe piste sau in zone amenajate..inca 20 si eu n-o sa mai am timp sa postez aici. Cu toate astea, ii apreciez pe edili ca investesc in ceva..chiar daca acel ceva e betonul cu care reconstruiesc istoria.

  • E o chestie logica in cazul bicicletelor. Citeste codul rutier si vei intelege. Nu stiu daca e corecta si in cazul rolelor sau placilor. Desi nu sunt pitestean, cunosc zona si cred ca chiar nu este indicata circulatia bicicletelor pe acolo.

  • Avem si piste de bicicleta dar din pacate sunt doar in Trivale invadate de pietoni si in Parcul Lunca Argesului dar care nu sunt respectate din pacate ca si ciclist daca merg prin centru pe biciclete sunt amendat , iar pietonii care merg pe pista noastra de bicicleta ei de ce oare nu sunt amendati? Sa speram ca o data si o data o sa ajungem si noi cum ar trebuii sa ajungem .

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

4 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

o săptămână in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma