Personalizarea la un alt nivel: pantofii lui David Millar pentru Turul Flandrei

Ciclistul britanic David Millar se află la ultimul său sezon ca profesionist și, pentru a marca ultimele zile în șa ale rutierului de la Garmin-Sharp, cei de le Fizik îi vor dedica o pereche de pantofi de ciclism pentru fiecare cursă importantă la care va mai participa. Și cum Turul Flandrei se află pe această listă, pantofii au fost pe măsură.

Firește, scopul acestui exercițiu mai mult de imagine depășește simpla nevoie de a purta ceva diferit în picioare atunci când îți iei adio de la ani buni petrecuți pe șosea, pantofii urmând a fi licitați pentru finanțarea Small Steps Project, care se ocupă cu ajutorul copiilor care locuiesc la gropile de gunoi.

Millar recunoaște că Turul Flandrei are un caracter al său, aparte, pe care l-a înțeles și a început să-l iubească doar acum la finalul carierei. Britanicul crede că două lucruri sunt emblematice pentru De Ronde, anume drapelul Flandrei care flutură în aproape orice punct al cursei și profilul cu „berg”-urile scurte și cu piatră cubică care te sleiesc și mai mult de puteri decât o fac cei circa 260 de km ai cursei.

Și un element mai puțin vehiculat este înscrisul „Dark Red Alarm”, care este semnalul de totul sau nimic la care apelează directorul sportiv Andreas Klier atunci când situația devine dramatică. Practic, acesta semnifică adoptarea celei mai simple tactici: pedalează cât poți de tare, căci doar asta te va salva în contextul actual.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Despre taberele de Downhill pentru copii de la Azuga: interviu cu Diana Șubran

Ceea ce se întâmplă la Azuga nu poate fi trecut cu vederea prea ușor: tabare de downhill, probabil printre cele…

5 zile in urma

Test Polar Street X – un ceas pentru viața activă, nu pentru obsesia de date

Polar Street X este genul de produs care îți lasă o impresie clară încă de la început: este un ceas…

2 săptămâni in urma

În inima Bucovinei: tot ce trebuie să știi despre cursele MTB de la Obciniada 2026

Obciniada nu e doar un festival de sport și muzică, și e o ocazie de a descoperi Bucovina, și dealurile…

2 săptămâni in urma