Categorii: EvenimenteNoutati

O nouă escrocherie: bani în avans pentru biciclete ieftine

OLX-ul a fost și va rămâne cel mai probabil locul de desfășurare al escrocilor care trag țepe pe plan local. De data aceasta, în centrul atenției sunt bicicletele, fiindu-ne sesizat un caz în care un utilizator are pe OLX o serie de biciclete sau cadre oferite pentru prețuri incredibil de mici. Dacă în general, prețurile mici trădează biciclete furate, în cazul de față, ofertele sunt gândite în așa fel încât să pară ireal de avantajoase. Dar cum fiecare dintre noi ar trebui deja să știe, un preț ireal de avantajos este cu siguranță o țeapă de proporții.

Unul din cititorii noștri ne-a sesizat cazul celui în cauză, strategia acestuia fiind relativ simplă și poate chiar ușor de crezut: îți spune că tu ești cel care a sunat primul și că îți păstrează cadrul sau bicicleta, cu condiția să dovedești că ești serios achitând un avans. Îți spune de asemenea că nu poate să-l țină prea mult, avansul fiind garantul faptului că îți va păstra cadrul/bicicleta. Ulterior, după plata avansului acesta ar urma să se facă nevăzut. Aruncând un ochi peste anunț, îți vei da seama că fotografiile produsului sunt făcute fie la o expoziție, fie sunt preluate dintr-o revistă de specialitate. Spre exemplu, un cadru Pivot full-suspension din carbon, este oferit pentru modica sumă de 350 de lei, pe când o bicicletă Felt de triatlon – pentru 1.700 de lei.

Țineți minte, nu plătiți sume în avans, în special persoanelor care nu vă pot oferi nicio garanție. Țepe sunt la tot drumul, încercați să le evitați pe cât puteți și lăsați naivitatea deoparte.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma