Noutăți Merida pentru sezonul viitor

Cele mai importante două modele a celor de la Merida sunt reprezentate de noua Ninety-Six și noua ONE-TWENTY Carbon, biciclete despre care am relatat și în trecut, de la prezentarea organizată la Albstadt. Cei care încă nu sunt la curent cu cele două noutăți, vor avea ocazia ca în acest articol să afle mai multe detalii despre aceste noi produse.

Noua Ninety-Six va înlocui complet modelul Ninety-Nine, cei de la Merida revenind astfel la denumirea vechiului full-suspension pentru Cross Country. Bicicleta se află deja de mult în dotarea riderilor de Cupă Mondială, iar acum este gata de lansare, în nu mai puțin de 8 versiuni, atât cu cadru din carbon cât și cu cadru din aluminiu. Modelul de top este realizat integral din carbon, are amortizorul poziționat la orizontală (verticală, modelul vechi), cabluri trase complet prin interiorul cadrului și o greutate de sub 10 kg, în versiunea cu furcă Rock Shox RS-1 și transmisie 1×11.

Pentru dimensiunea de 17 inch a cadrului, bicicleta poate fi achiziționată cu roți de 27.5 inch, pe când pentru restul de dimensiuni, aceasta va fi dotată cu roți de 29 de inch. Modelul de bază, Ninety-Six 600, va avea un cadru din aluminiu și un preț atractiv. Din echiparea acesteia însă vor face parte o furcă Rock Shox Recon Silver TK Air, un amortizor Rock Shox Monrach RL, transmisie 2×10 compusă din piese Shimano Deore/SLX, frâne Shimano M506 cu discuri de 180/160mm și butuci Formula.

Modelul One-Twenty va fi disponibil în 10 versiuni distincte, fiind o bicicletă dedicată turelor montane sau chiar traseelor de enduro. Căci cursa nu este de 120mm așa cum ar putea sugera numele, ci de 130mm.

Diferențele sunt considerabile între versiunile de bază și cele de top, începând cu echiparea și terminând cu cadrul, care este construit din carbon în cazul modelelor scumpe. Versiunea de bază, One-Twenty 500 primește o furcă Suntour Aion pe aer, un amortizor Suntour Epicon, frâne hidraulice Tektro Auriga și un sistem de transmisie Shimano Deore. Este dotată bineînțeles cu un cadru din aluminiu, iar dimensiunile S, M și L se pot achiziționa cu roți de 27.5 inch, pe când dimensiunile L și XL, cu roți de 29 de inch. Versiunea de top este reprezentată de modelul One-Twenty 8000, care va avea un triunghi frontal din carbon, dar o basculă din aluminiu. Inginerii Merida au susținut că o basculă din carbon este mult mai expusă căzăturilor în cazul unei biciclete de All Mountain. Cum spuneam, modelul de top primește și cea mai performantă echipare: sistem de transmisie Sram X01 cu o foaie și 11 viteze, furcă Rock Shox Pike RC Air, amortizor Rock Shox Monarch RT3 și frâne Sram Guide R, cu discuri de 180mm.

În ceea ce privește cursierele, noua Scultura setează noi standarde, fiind descrisă de producător ca fiind cea mai ușoară biciclete de șosea din lume (producție de serie). Cadrul acesteia are doar 740 de grame, este mult mai aerodinamic dar și mai confortabil decât versiunea anterioară.

Bicicleta Gunn-Ritei Dahle Flesja a putut fi de asemenea admirată în standul Merida de la Eurobike, fiind vorba despre noua Ninety-Six, în versiunea World Cup.

Alte biciclete prezentate pot fi văzute în galeria de mai jos.

Importator Merida în România: bikefun.ro.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma