Noul Specialized S-Works Enduro 29 SE

Specialized demonstrează cu noul S-Works Enduro 29 că poate fi construită o bicicletă full suspension, pentru enduro, cu roți de 29 de inch. Și nu oricum ci un aspect de zile mari. Bicicleta a fost recent prezentată presei și au fost trimise primele informații.

Din seria bicicletelor de enduro cu roți de 29 de inch, fac parte pentru început 3 modele: S-Works Enduro 29 SE, Enduro Expert Carbon 29 SE și Enduro Comp 29 SE, cu cadru din aluminiu și cu o echipare mai jos plasată în gamă decât a celorlalte două modele. În teorie, cel din urmă este variante de buget.

S-Works Enduro 29 SE va avea triunghiul anterior al cadrului din carbon și cel posterior din aluminiu. Suspensia de tip Horst (4-Link) va fi animată de către un amortizor Cane Creek Double Barrel Air, ce permite numeroase setări ale suspensiei. În echipare se va regăsi o furcă Fox Talas CTD Kashima cu brațe de 34 de mm ce oferă o cursă de 150 de mm, cu 10 mm mai mică decât în cazul bicicletelor de enduro cu roți de 26 de inch.

Sistemul de transmisie provine de la Sram, modelul XX1 cu foaie de 30 de dinți și cu o casetă cu 11 pinioane în formatul 10-42 de dinți. Roțile Roval Traverse SL 29 vor beneficia de jante din carbon, iar tija de șa va beneficia bineînțeles de comandă pe ghidon pentru a fi ridicată sau coborâtă oricând, rapid, pe traseu. Greutatea noii biciclete de enduro va fi de 12.6 kg.

Al doilea model, Enduro Expert Carbon 29 SE va avea un cadru asemănător cu cel al lui S-Works prezentat mai sus, însă va oferi cumpărătorului posibilitatea de a alege combinația de culori pentru cadru. Amortizorul de spate ce echipează bicicleta este un Fox Float CTD care face echipă cu o furcă din aceeași gamă. Suspensia va fi de 150 mm. Angrenajul în schimb va priveni din gama S2200 de la Sram și va beneficia de 2 foi și 10 pinioane. Greutatea și prețul nu au fost încă făcute publice.

Modelul de bază, Enduro Comp 29 SE, deși are un cadru din aluminiu, va fi solid echipat. Suspensiile vor proveni tot de la Fox, din gama Talas, însă din seria entry-level Evolution. Greutatea bicicletei este de 13.5 kg.

Data exactă a lansării modelelelor sau prețurile nu au fost încă stabilite.

Mai multe informații despre bicicletele Specialized vor fi disponibile la Probike, VelopediaShop și Veloteca.

via Specialized

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma