După ce am putut vedea pe viu bicicletele Niner la Eurobike, am înțeles într-un final de ce sunt atât de lăudate și de ce câștigă atât de multe premii. Practic, fabricantul de biciclete 29er nu face niciun rabat atunci când vine vorba de calitate, iar finisajele acestora sunt excepționale. Fapt care se reflectă perfect în prețul de achiziționare. 2.899$ va costa cadrul noului RIP9 pentru All Mountain, care va fi livrat cu un shock Fox CTD Kashima.
Doi ani de dezvoltare au fost suficienți pentru a lansa noul RIP pe piață. Vine dotat cu o furcă de 120 de mm și cu un amortizor ce înghite șocuri în limita a 125 de mm. În funcție de preferințe, noul RIP primește cu mare plăcere și o furcă de 130 de mm.
Cadrul este realizat din carbon, linkage-ul inferior este gândit pentru rigiditate dar și pentru stabilitate, dat fiind faptul că mai coboară din centrul de greutate al bicicletei și permite chiar și instalarea unui Chainguide, prin prinderea ISCG. Toate țevile sunt mai groase pentru a spori rigiditatea generală a cadrului, iar pentru roata de spate, producătorul a decis să monteze o prindere cu ax 12×142 mm.
Bicicleta va fi disponibilă începând cu luna martie a anului viitor.
via Niner
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…