Noutati

Noua Salsa Warroad e gata de șosea și off-road

Salsa a anunțat zilele acestea o nouă versiune 2020 pentru modelul lor Salsa Warroad.

Introdusă în gamă anul trecut ca și cursieră de anduranță, Warroad a fost considerată ca fiind 80% pentru șosea și 20% pentru alte suprafețe. Există posibilitatea de a alege roțile, deoarece Salsa Warroad este disponibilă cu anvelope 650b x 47mm sau 700c x 28mm. Cadrul permite însă montarea de anvelope până la 700c x 35mm, în cazul în care se montează aripi complete dimensiunile maxime fiind 700c x 30 mm sau 650b x 42mm.

Cadrul rămâne neschimbat în 2020, fiind folosită aceiași structură de carbon și sistemul Class 5 VRS (Vibration Reduction System) pentru un rulaj confortabil. Geometria de șosea de anduranță include un unghi al furcii de 71 de grade și chainstay-uri de 415 mm.

Warroad diferă însă de alte cursiere de anduranță prin elemente cum ar fi cele 3-4 puncte de prindere pentru bidon sau accesorii, prinderea de bagaje de pe toptube, rutare internă pentru cablu de dinam sau cele 3 prinderi de bagaje pe fiecare din brațele furcii, plus compatibilitatea cu portbagaj în spate și cu tijă dropper.

În total vor fi oferite 8 configurații diferite pentru Warroad împreună cu un set de cadru separat. Prețurile încep cu Warroad Carbon Tiagra 650 la 1999$ și ajung până la Warroad Carbon Force AXS 700 la 5899$. Cadrul, care poate fi folosit cu oricare dintre cele două dimensiuni de roți, are un preț de 1999$, ceea ce înseamnă că e clar mai avantajoasă achiziția modelului Tiagra, cu excepția cazului în care cineva preferă foarte mult culoarea.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Jidvei Weinland Trails – Biking Edition: MTB în Țara Vinului, între competiție și experiență completă

Jidvei Weinland Trails revine cu o nouă ediție dedicată pasionaților de mountain bike, sub conceptul…

3 zile in urma

DT Swiss 1700 și 1500: noua generație de roți MTB

Puține nume din lumea componentelor de bicicletă inspiră același nivel de încredere ca DT Swiss.…

4 zile in urma

Orbea lansează noul Wild LT: e-MTB de enduro cu motor Avinox și suspensie de 170 mm

Orbea a prezentat noua generație Wild LT, unul dintre cele mai importante modele din gama…

4 zile in urma