Nevoia de piste pentru biciclete se vede din avion

Lupta pentru o cauză poate fi una de lungă durată și adesea fără un rezultat imediat. Însă răbdarea și inventivitatea sunt cele mai de temut arme din arsenalul celor care militează pentru lucru în care cred, iar bicicliștii din București întră în top lejer din acest punct de vedere. Cu toate că cea mai recentă întâlnire a acestora nu a consemnat un număr impresionant de participanți, modul în care cei 150 de participanți și-au făcut cunoscută dorința abundă în originalitate.

Aerodromul Șîrna din județul Prahova a fost punctul terminus al grupului format de către bicicliștii din Capitală împreună cu câțiva amici de-ai lor din Ploiești. Pe lângă excursia făcută, participanții au avut ocazia să aducă în discuție eterna problemă a pistelor de biciclete din orașele lor, de această dată într-un mod mult mai… vizibil. Aceștia au format chiar ei mesajul Vrem piste așezându-se astfel încât să formeze cele două cuvinte și cu puțin ajutor din partea celor de la aerodrom, imaginea a fost imortalizată de către fotograful Sebastian Radu. Acum că nevoia de piste de biciclete se vede și din avion, ce mai rămâne de făcut?

Sursă foto: pilotmagazin.ro

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Dynamic Turblo 2 – mini-pompă electrică pentru bicicletă

Dynamic Turblo 2 este o pompă electrică compactă și foarte ușoară, destinată umflării rapide a…

8 ore in urma

Sinaia se descoperă altfel: o zi pe bicicletă între munte, istorie și cultură

La final de august, Sinaia îi invită pe iubitorii de ciclism, natură și aventură să…

2 zile in urma

Delta Dunării pe gravel – 200 km printr-un tărâm cum nu mai există în Europa

Nu știu exact cum să încep altfel decât simplu: Delta Dunării pe bicicletă este ceva…

7 zile in urma