Un nou jucător își anunță prezența pe piața bicicletelor electrice. Neodrives vine astfel cu soluții noi și performante pentru punerea în mișcare și susținerea e-bike-urilor.
Imediat poți observa că producătorul mizează pe design și funcționalitate: atât motorul integrat în bucutul roții din spate, cât și acumulatorul sau display-ul se prezintă într-o formă de zile mari. Este dotat de asemenea cu un senzor optic, cel mai performant la ora actuală, capabil să decidă cât de mult trebuie să intervină motorul în procesul de pedalare.
Puterea de 250W se înscrie în standardul segmentului, iar acumulatorul poate fi comandat cu 3 capacități diferite.
Produsul va fi prezentat la EuroBike, în toamnă.
via Benchmark Drives
Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Vezi comentarii
cat costa