Muscel MTB Trails, ediția extinsă: băimărenii-s prea modești!

Dacă mă gândesc la toată lumea din Baia Mare pe care am avut ocazia s-o cunosc până acum, exceptându-i poate pe Robert Dobai, pe deputatul Nuțu Fonta implicat în furtul de masă lemnoasă sau pe interlopul Japonezu’ care a terorizat Europa, aș putea spune că mai toți sunt mult prea modești și de treabă. Am primit o nouă confirmare în aceste zile libere când am avut mai mulți invitați la Muscel MTB Trails, evenimentul prin care scoatem lumea pe culmile muscelene, ediție la care am avut oameni prezenți din toate colțurile țării.

Printre cei sosiți, de la Cluj, Bacău sau Galați, cu care am socializat la greu încă din primele zile, au aterizat direct de la Baia Mare, Ramona și Florin. Am fost un pic surprins să aflu că vine lume de atât de departe ca să se plimbe cu noi și aveam să fiu surprins de multe alte lucruri, pe care o să le dezvălui pe parcurs. În fine, la ceas de noapte s-au prezentat cei doi, iar după ce Florin a parcat mașina exemplar și a primit de la mine o meritată notă 9, au scos palinca și prunele, ne-am pus la masă și au început poveștile. Cum toate discuțiile au fost interesante, iar spațiul aici prea redus pentru a vi le reda, o să vă zic pe scurt că i-am întrebat nu doar de sănătate ci și de nivelul lor. O autoevaluare corectă, obiectivă, pe care o așteptăm de la toți cei prezenți, în scopul de a-mi forma o idee despre traseele pe care urmează să le abordăm. Trasee care nu-s bătute în cuie, căci așa cum îmi place să cred despre mine, sunt la fel ca un lăutar: dacă lumea se simte bine și dansează, bagi din acordeon și mai tare! Zi-le frățioareee!

Zis și făcut, am aflat că Ramona urcă bine, dar îmi repeta într-una că nu se descurcă grozav pe coborâri. După două zile în care deja mersesem cu fetele pe trasee recreaționale de prin zonă, cicloturistice aș spune, a urmat a treia zi când am decis să unim grupa de începători și pe cea de nivel mediu și să-i dăm bice spre Iezer. Odată ajunși sus, am luat decizia de a coborî cu cei de nivel mediu pe un traseu greu, mai ales după ce am văzut-o pe Ramona cum s-a descurcat pe o secțiune aburptă cu pietre. Restul erau oricum băieți deci s-ar fi descurcat. Așadar, Irina a luat-o într-o parte cu fetele, iar eu am pornit cu băieții și cu Ramona pe o coborâre „incredibil de faină și cu de toate” așa cum ei înșiși au numit-o. Asta a însemnat că traseul respectiv a avut și rădăcini și bolovani și pietre și pământ și pietriș și sol auriu și sol maroniu și apă și macadam… deci probabil că au avut dreptate. Cu noi mai era și Constantin, care alături de Florin s-a descurcat remarcabil. Uneori le mai auzeam urletele de bucurie din spate…

Relativ repede am coborât vreo 25 de km, o coborâre ce-i drept aproape interminabilă, și niciunul dintre cei prezenți nu era rănit (grav). Ramona nici atât. Atunci mi-am spus că toată povestea asta cu „nu pot să cobor” și „e prea greu” sunt doar povești de adormit copiii sau o variantă de a demonstra la fața locului că faci mai multe decât zici. În orice caz, mulți bărbați cu care am plecat în acea tură, s-au dat jos pe multe secțiuni, prin urmare nu pot decât să o apreciez pe Ramona, între noi fie vorba, mamă a doi copii.

A doua zi n-am mai fost atât de milos și am luat-o pe e-bike-uri. Oamenii oricum aveau părerile clasice deja formate despre bicicletele electrice: pentru leneși, obezi, bătrâni. Am ales un traseu pe sufletul meu, cu o urcare scurtă, de 4 km, ce însuma mai bine de 600m diferență de nivel, extrem de tehnică și cu alți 800 de m diferență de nivel ce aveau să mai urmeze. Da, datele de mai sus sunt corecte. Apoi, o coborâre sălbatică ca să înțeleagă toți că e-bike-urile sunt pentru cei puternici, atunci când le folosești unde trebuie. O urcare precum cea pe care am menționat-o mai devreme, ar fi imposibil de dat de un începător deoarece i-ar lipsi cu desăvârșire tehnica și forța de pedalat (da, surpriză, funcția aia de Turbo te ajută până la un punct). Deja de la mijlocul traseului mi-au spus că erau mai obosiți decât în ziua precedentă când am pedalat cu biciclete normale (adică 45 de km cu 1.300m diferență de nivel), dar recunosc, scopul meu era să le scot prostiile din cap, cele legate de biciclete electrice, desigur. Spre final treburile au devenit și mai palpitante, când Florin a rămas fără acumulator și am făcut un trenuleț de 4 pentru a-l ajuta să urce ca și cum ar avea motorul pornit. Și a funcționat.

În ultima zi, pentru grupul de nivel mediu, am ales tot un traseu tehnic, pe care l-am parcurs pe bicicletele noastre non-electrice. Un traseu care a reprezentat de fapt cireașa de pe tort și care aparent, i-a lăsat cu zâmbete mari și expresii de neuitat pe chip. Evident, tot grupul a mers relativ compact la vale, ceea ce ne-a făcut să ne mișcăm relativ rapid și mai apucăm și o pizza de final. Am fost nevoit să-i menționez Ramonei că nu se mai poate eschiva cu crize de modestie, cum că ar coboarî greu, căci oricum n-o s-o mai cred niciodată, iar de urcat, nu vă mai spun cum urcă…

Grupul de începători a continuat turele cu Irina, pe zone de off-road ușor, care-ți pun un pic mușchii la contribuiție, dar care te poartă și pe zone cu peisaje faine. Una peste alta, am reușit să încheiem un alt weekend minunat, cu lume exaltată care a zâmbit la greu, cu adevărați iubitori de munte aș spune, care și-au mărturisit că o să mai revină cândva prin aceste zone. Și chiar dacă mă dau cu bicicleta zilnic pe aici, pot spune că-i înțeleg: nici eu nu mă pot sătura de aceste trasee, oricât de des le-aș parcurge.

Mii de mulțumiri celor care au venit aici! Ne vedem la level 2, ca să ne facem viața mai interesantă!

Cheers,

Dragoș Mitroi
redactor FreeRider.ro