Muc-Off a lansat o nouă versiune V2 a valvelor sale tubeless, care erau oricum printre cele mai apreciate de pe piață, atât datorită calității cât mai ales datorită aspectului. Noile valve sunt acum compatibile cu inserțiile de protecție și sunt fabricate dintr-un aluminiu mai ușor și mai rezistent. Partea din interiorul jantei este proiectată să permită un flux liber de aer atunci când inserția este presată peste ea.
Inserțiile sunt tot mai mult folosite, nu doar la MTB ci și la gravel sau chiar la șosea. Cea mai mare problemă a acestora este însă că au nevoie de valve speciale, deoarece valvele normale se blochează atunci când inserția apasă peste orificiul din interiorul jantei. Producătorii de inserții cum ar fi CushCore, Nukeproof sau Rimpact oferă propriile lor valve în pachet cu inserțiile.
Valvele compatibile cu inserțiile sunt identice la exteriorul jantei, însă diferă la interior. Practic acestea au găuri sau canale care permit aerului să circule în lateralul valvei, nu doar prin capătul acesteia, unde este acoperită de inserție.
Noile valve tubeless Muc-Off V2 vin în întâmpinarea celor ce folosesc inserții cu o nouă formă a părții din interiorul jantei. Aceasta are acum șase canale care permit aerului să iasă în lateral din zona centrală a valvei, permițând chiar și introducerea de lichid antipană fără să fie nevoie de demontarea anvelopei. Pentru acest lucru e nevoie doar de un sistem de injectare a soluției.
O altă noutate este materialul folosit. Valvele tubeless originale Muc-Off erau fabricate din aluminiu 6061. Noile valve V2 sunt produse din aluminiul superior de aviație 7075, mai ușor și mai rezistent. Chiar dacă rezistența unei valve nu pare să aibă o importanță deosebită, există cazuri în care acestea au cedat la lovirea cu obiecte cum ar fi un bolovan, un astfel de eveniment făcând imposibilă continuarea deplasării cu bicicleta dacă nu se înlocuiește valva sau se montează o cameră.
Noile valve tubeless Muc-Off V2 costă 29 euro perechea și sunt disponibile în 10 culori, în lungimi de 44, 60 și 80 mm.
Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.
Informații de pe bikerumor.com
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…