Categorii: Biciclete de munte

Noua Lauf Carbonara este furca cu suspensie pentru fat bike ce nu necesită întreținere

Poate că la RockShox Bluto te gândești când spui “suspensie pentru fat bike”, însă aceasta nu este singura opțiune. O variantă mult mai potrivită pentru acest tip de biciclete este Lauf Carbonara.

Privind suspensia într-un mod diferit, Lauf a generat multe discuții când a introdus suspensia lor ce folosește arcurile lamelare din carbon. Însă rezultatul a fost o furcă foarte ușoară ce oferă o suspensie decentă fără a adăuga bicicletei multă greutate sau complexitate. Lauf Carbonara este de asemenea și o furcă ce nu are nevoie de întreținere. Furca adaugă bicicletei doar 260 g în plus.

Carbonara este disponibilă în două variante de rigiditate a arcurilor lamelare: peste 80 kg și sub 80 kg ale ciclistului. Greutatea maximă a ciclistului trebuie să fie însă de 120 kg pentru ca furca să nu fie deteriorată.

Toate furcile Lauf au la bază arcul lor lamelar S2 fabricat din fibră de sticlă de nivel militar. De aceste arcuri axul roții este instalat și „plutește” la mijloc, orice servisare devenind astfel inutilă.

Carbonara are o cursă de 6 cm și dispune inclusiv de tampoane în cazul în care îi „dai capăt”. Axul roții este pentru prindere 150 x 15 mm thru, ce se strânge cu hexagonală de 6 mm.

Furca este echipată din fabrică cu montant pentru disc de 180mm, așadar nu poți instala roată cu disc de frână mai mic de 180. Conducta hidraulică pentru frână se instalează la exterior pe brațul stâng al furcii. Țeava steerer este conică de 1,125-1,5. Greutatea declarată este de 1,1 kg cu steerer de 175 mm și ax instalat.

Info important:

  • Rake 51 mm
  • Axle to crown 494 mm
  • Instalare pentru anvelope max. de 26 x 4.8″ fat bike sau 29 x 3.0″ plus
  • Culori: negru mat și alb
  • Preț anunțat 890 $

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma