Categorii: Biciclete de munte

Noi modele de biciclete de la Mongoose

Pentru 2015 Mongoose a pregătit o colecţie completă şi interesantă de biciclete. De la all mountain la downhill, fat bikes şi chiar şi biciclete de ciclocros. Mongoose Teocali este considerată “vasul amiral” al colecţiei de biciclete cu suspensii de 150mm pentru enduro şi all mountain. Bicicleta beneficiază de suspensia Horst Link al cărui patent a expirat. Cadrul din aluminiu dispune de ax 142×12, head tube conic şi roţi 27,5. Echipată cu transmisie Shimano, frâne Hayes Prime Comp, suspensie X Fusion Gold Slick Ano şi jante tubeless ready Alex Rims Mongoose Teocali Expert va costa 2.800$. Cadrele vor avea mărimile S, M şi L şi în plus faţă de Expert va fi şi Teocali Comp, un model mai ieftin la 2.399$.

Modelul Mongoose Boot’R este relansat sub forma unei biciclete de downhill cu Horst Link şi roţi 27,5. La preţul de 2.600$ bicicleta va avea cadru din aluminiu cu ax spate 150mmx12, furcă 200mm şi roţi de 27,5 inch. Pentru a menţine preţul rezonabil bicicleta dispune de o transmisie simplă 1×9 (da, doar 9 viteze) cu chain guide Funn, furcă RockShox Domain R şi shock X Fusion. La toate acestea se adaugă cockpit Funn, anvelope Kenda Honey Badger DH şi jante tubeless ready Sun Ringle Inferno 27.5.

Mongoose Argus este un fat bike cu transmisie 2×10, jante 100mm şi anvelope de 4.0” Vee Tire Co Mission toate la mai puţin de 1000$. Cadrul are QR spate 190mm şi furcă 135mm plus un BB filetat 100mm. Cadrul şi furca acceptă şi anvelope mai mari însă pentru spate cel puţin o anvelopă de 5” pare a intra la limită. Per total Mongoose Argus cântăreşte 15,580 kg.

Mongoose Salvo este una dintre puţinele 29er-e cu 100mm suspensie din colecţia 2015. Bicicleta vine şi în varianta cu roţi de 27,5 inch şi suspensie de 120mm. Salvo va fi disponibilă în 3 niveluri de echipări toate cu transmisie 3×10 Shimano: varianta Sport la 1150$, varianta Comp la 1400$ şi varianta Expert la 1900$. Componentele vor fi: suspensii Manitou / X Fusion, transmisii SLX / XT, frâne Hayes Radar şi jante tubeless ready.

Dacă însă îţi plac mai mult hardtail-urile atunci Mongose Meteore te va impresiona cu 3 niveluri de dotări. Varianta de top Expert dispune de furcă Manitou Marvel Pro, roţi Sun Ringle Black Flag Comp de 27,5, transmisie Shimano XT/SLX 3×10 şi frâne Hayes Prime Comp. Expert va costa 2.499$ în timp ce Sport şi Comp vor avea preţuri de 1.499 respectiv 1899 $.

În sfârşit vorbim şi despre Mongoose Selous care, chiar dacă nu te va face să mergi ca Chris Akrigg, va face totuşi faţă oricărui drum sau potecă pe care vei vrea să te dai. Bicicleta de ciclocros dispune de un cadru din aluminiu cu furcă de carbon şi frâne pe disc pe care poţi pune anvelope de maxim 40c. Transmisia este Shimano 105, iar roţile tubeless ready. Va exista modelul de top Expert la 1500$ şi varianta Comp la 999$. Toate bicicletele vor fi disponibile începând din această toamnă/iarnă şi vor dispune de o garanţie de 5 ani cu condiţia să fie complet asamblate.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma