Moots Frosti: Fatbike-ul pentru drumuri înzăpezite

Acesta ar trebui să fie un motiv serios pentru care vei folosi bicicleta iarna aceasta. Moots lansează noul Frosti, în versiune actualizată, care se bazează tot pe un cadru de titan dar care vine cu o geometrie schimbată și cu un cadru construit pentru o furcă cu suspensie, dat fiind faptul că începând cu anul viitor, vor fi lansate și suspensii specifice pentru aceste biciclete. Deci, Frosti este gata să primească una. Și nu doar atât. Ci și abuzuri pe drumuri dificile, înzăpezite, adică un vehicul ideal pentru a ajunge în zonele sinistrate sau care poate cuceri un vârf de deal, dacă zăpada este oarecum bătătorită și nu măsoară 2 metri.

Lăsând exagerările deoparte, scopul lui Frosti este să te poarte pe potecile bătătorite croite prin zăpadă, dar asta nu înseamnă că nu te poți abate de la drum. Roțile mari sunt garanția că vei putea trece și peste pasaje mai dificile de drum, atât timp cât te țin picioarele să pedalezi pentru a înainte mai repede.


În imaginea de mai sus este vechiul model (2013)

Inginerii de la Moots s-au gândit însă și la ceea ce vei face cu bicicleta imediat ce zăpada începe să se topească. Aceștia au construit-o cu un chainstay mai lung, pentru a primi roți de 29 de inch cu anvelope mai subțiri și pentru a putea fi călărită și pe trasee uscate, fără să pedalezi până la extenuare. Iar acum, partea cea mai interesantă: prețul. Cadrul va putea fi livrat începând cu luna decembrie, la un preț de 1.000$, iar plățile se fac începând cu luna noiembrie. Și știi ce? Nici măcar nu există vreo reducere de Black Friday pentru Frosti.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Jidvei Weinland Trails – Biking Edition: MTB în Țara Vinului, între competiție și experiență completă

Jidvei Weinland Trails revine cu o nouă ediție dedicată pasionaților de mountain bike, sub conceptul…

5 zile in urma

DT Swiss 1700 și 1500: noua generație de roți MTB

Puține nume din lumea componentelor de bicicletă inspiră același nivel de încredere ca DT Swiss.…

6 zile in urma

Orbea lansează noul Wild LT: e-MTB de enduro cu motor Avinox și suspensie de 170 mm

Orbea a prezentat noua generație Wild LT, unul dintre cele mai importante modele din gama…

6 zile in urma