Competiția de astăzi nu a fost altceva decât un examen greu atât pentru cicliști cât și pentru bicicletele lor. Din cauza ploilor din ultimele zile, noroiul a fost prezent pe trase pe mai multe porțiuni, îngreunând parcursul celor prezenți. Ținând cont de faptul că dimineață la primele ore încă mai picura, nu putem decât să-i felicităm pe cei aproximativ 680 de participanți care și-au luat inima în dinți și au decis să înfrunte condițiile nefavorabile.
După start, vremea a fost mai blândă, iar ploaia s-a oprit. Cu toate acestea, organizatorul a decis că tura pentru copii și părinți va fi anulată, rămânând astfel în picioare traseul mediu și lung, care au fost de asemenea scurtate (28, respectiv 48 km aprox.) datorită unor porțiuni impracticabile. Dar a fost o cursă dificlă de la debut până la final, pentru participanții din ambele categorii. Marius Petrache de la echipa Sky Wellness|P-Track, care a reușit să termine primul (2:26:52) cu un avantaj considerabil, ne-a spus că s-a luptat mult cu noroiul dar și cu câteva clipe de rătăcire.
Din fericire, a revenit rapid pe traseu și nu a pierdut foarte mult timp. Alex Stancu, de la BikeXpert Racing Team, a ținut să ne precizeze cu această ocazie că săptămâna trecută, noroiul de la Gârboavele XC a fost o glumă față de ceea ce s-a desfășurat astăzi lângă Bucureși. Pe locul 3 a ajuns Marian Frunzeanu de la Giant, care a reușit să piardă numărul de concurs pe traseu, asemenea lui Alex Stancu.
La două ore după primii sosiți, încă nu terminaseră cursa toți cei de pe traseu, prin urmare nu am putut afla câți au reușit s-o încheie. În orice caz, pe final, mulți erau epuizați și pedalau agale spre linia de finiș. Fie pe biciclete, fie pe lângă ele, datorită unor probleme tehnice cu care deja suntem familiarizați în astfel de condiții: lanțuri rupte, schimbătoare rupte, roți descentrate și nu în ultimul rând, multe pene de cauciuc. Desigur, n-au lipsit nici căzăturile, unele dealuri foarte mici fiind aproape imposibil de escaladat dacă nu erau abordate în viteză. Nici măcar pe propriile picioare.
De menționat este fapul că această competiție a adus cu sine și mai multe premiere în sistemul Riders Club printre care cele mai importante sunt: mai multe categorii premiate cu premii în valoare de 20.000 de euro sau tabletele pe care concurenții puteau consulta în timp real performanțele obținute.
Una peste alta, Ziua B va rămâne cu siguranță în sufletele celor care au luat parte, mult timp de acum încolo. Sunt multe aventuri de povestit din cursă, atât de către cei care au terminat cât și de către cei care au fost nevoiți să abandoneze. Iar cu această ocazie am dori să știm și părerea ta despre această cursă, așadar te invităm să ne spui mai multe în rubrica de comentarii de mai jos.
Dragoș Mitroi
Cernica, Ilfov
Filmul de astăzi, poate fi văzut aici.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
este adevarat ca la inceput , inainte de start , toate erau bune si frumoase , dar .... totusi ca un bun organizator ce te pretinzi a fi nu este normal sa nu spui adevarul despre traseu , ca este inpracticabil in foarte multe portiuni , si foarte greu pentru amatori , avand in vedere ca la aceasta " zi B " , peste 90 % erau amatori , veniti sa se simta bine. Iar ca totul sa fie OK pana la sfarsit , nu este absolut deloc corect , ca sa nu spun lipsa de respect pentru participanti , faptul ca s-a stat 3 TREI ORE LA COADA pentru a spala bicicleta , si cand a fost gata SURPRIZA ! totul era strans mai lipseau doar oamenii de curatenie ! DOMNILOR ORGANIZATORI NORMAL ESTE CA TOTI PARTICIPANTII SA BENEFICIEZE DE ACELEASI CONDITII , CHIAR DACA AU SOSIT LA LIMITA MAXIMA DE TIMP , 15.30 , IAR APOI SA STEA 3 TREI ORE CA SA POATA PLECA IN MOD CIVILIZAT ACASA. Pacat , stiu ca laurii sunt doar pentru invingatori , dar acestia nu ar fi pe primul loc daca nu ar avea cu cine sa concureze ! Va doresc numai bine
bravo, Bogdan! ai pus punctele pe 'i'.
Bravo Bogdan ! Scurt si la obiect......
Concluzii pe scurt:
- am 40 de ani, am fost inscris impreuna cu fiul meu de 11 ani si 9 luni. Am fost inscrisi la tura scurta, optiunea family. Am terminat in 3 ore si jumatate.
- singurul lucu pe care il reprosez organizatorilor este afirmatia "traseul este practicabil, iar noroiul nu incarca". Altfel, pentru orice om cu simul realitatii, e evident ca dupa o ploaie de 3 zile (inclusiv in noaptea dinaintea concursului) traseul va fi plin de noroi.Organizatorii ar fi trebuit sa spuna "terenul este imbibat cu apa, cu siguranta va deveni dificil, cu zone impracticabile dupa ce va fi rascolit de primii concurenti".
- se putea si mai rau - si anume sa ploua in timpul concursului.
- pentru cei nemultumiti de conditiile de concurs - dincolo de "dezinformarea" crainicului, exista oricand optiunea abandonului. Dar tocmai ideea de a termina "in sa" te face sa continui.
- organizarea unui astfel de eveniment presupune un efort urias. Daca esti amator de miscare si participi la astfel de evenimente doar pentru a gusta din atmosfera de concurs (nu iti propui recorduri sau clasari), premiile nu te intereseaza. Banii pe care ii platesti sunt taxa de participare. Daca e mult, nu participi, sau iti organizezi propriul tau concurs. Nu vad nici o problema ca organizatorul sa castige din asta, pentru ca el a investit imp si nervi in organizare. Eu m-am trezit, am pus bicicletele pe masina, m-am dat si am plecat. Pentru ca traiesc in Ro, consider excelent fapul ca am avut parte de toalete ecologice, vestiar si serviciu de spalare a bicicletei. Daca nu-mi plac pastele, nu le mananc. Nu am venit la concurs ca sa iau masa in oras.
Daca mi se pare frig si consider ca traseul imi pune in pericol fizicul sau bicicleta, ma inorc frumusel din traseu, ca nu e nici o rusine.
fiind nou in aceasta lume si mai in varsta decat marea majoritate a obisnuitilor acesteia, intreb: ce inseamna rider profesionist in contextul dat? traieste cineva din datul pe bicla? isi intretine cineva familia din aceasta activitate? isi plateste facturile curente si vacantele, ratele la credit din ea? intreb, nu dau cu parul.
Daca la Garboavele a fost joaca de copii, cum iti explici ca eu am scos aproape acelasi timp la ambele concursuri ( GXC 2 h 44 - 36 km si 2 h 59 -28 km ) ?
Unde a fost joaca cand au fost 5 grade, ploaie din plin, urcari deloc prietenoase nici macar in picioare si coborari de slalom ...ca la ski.
Incepem sa aberam pe marginea neputintei personale.
Fiti barbati "ce dracu" !!! Chiar daca partea organizatorica a fost proasta concursul in sine a fost o lectie dura atat pentru fizic ca si pentru psihic.
Eu am renunat cu gandul de 3-4 ori in timpul cursei....nu mai puteam dar am strans din dintii plini de namol si am continuat..
PS: pentru biciclistii de "Herastrau" tot respectul daca/care au terminat.....iar pentru cei care nu am terminat ...padurea Baneasa e la fel de aproape ca Herastraul.. :). MTB inseamna - http://en.wikipedia.org/wiki/Mountain_bike
Rafi
Eu sunt amator ma duc la maratoane doar sa ma antrenez ,iar la Garboavele este vorba de prima editie ,(acum 3 sau 4 ani) nu cea de anul acesta.
Iulian,
am fost la Garboavele anul acesta! Eu as zice ca a fost joaca de copii acolo!
Apoi, cei care se plang aici sunt AMATORI! Garboavele XC este un concurs pentru nivele avansate, dat fiind si locul limitat de locuri 250!
Va plangeti degeaba voi nu stiti ce insemana noroi adevarat. Verificati primul maraton de la Gaboavele sa vedeti acolo noroi adevarat.
D.p.d.v. al meu traseul a fost practicabil pe bicicleta sa impins la ea in jur de 1-2 km si nu sa carat in brate.
As dori sa multumesc pe aceasta cale Primei Evadari, editia 2010, ca m-a lecuit pe viata de ce va sa zica o tura pe noroi. Din fericire am avut suficienta inspiratie sa nu ma prezint la startul zilei bucuriei. Nu de alta, dar consider ca de banii mei (a se citi bani de inscriere, echipament, bicla) vreau sa ma simt BINE. Maratoanele prin noroi la temperaturi sub 10 grade sunt exact opusul cerintelor mele.
Totusi, nu pot sa nu ma gandesc cum ar fi aratat imaginea acestei zile daca ar fi fost un traseu uscat si o vreme calduta. Ar fi fost o zi placuta, nu? Chiar cu toate minusurile (animale pe traseu, personal neinstruit si restul). Poate ca organizatorii ar trebui sa ia mai des in calcul varianta amanarii maratoanelor. Placerea participantilor face mai mult decat pare!