Categorii: EvenimenteNoutati

Update: Mâine debutează Campionatele Naționale de Velodrom

ACTUALIZARE: Din cauza condițiilor meteo, Campionatele Naționale de Velodrom 2012 au fost amânate pentru zilele de 22 și 23 septembrie. Programul rămâne neschimbat.

Deși vremea pare tot mai potrivnică ciclismului, vineri, 21 septembrie, și sâmbătă, 22 septembrie, sunt programate Campionatele Naționale de Velodrom 2012. Anul acesta au fost eliminate două probe, cea de sprint și cursa pe puncte, din cauza faptului că velodromul Dinamo, locul unde se vor desfășura întrecerile, nu a fost reparat și este, literalmente, plin de gropi.

Războiul indiferenței

Situația din acest an, în care au fost eliminate din probe din pricina stării precare a arenei, este unică, cel puțin în ultimul deceniu, dacă nu mai bine. Elisabeta Lipă, președintele Clubului Sportiv Dinamo, este consecventă declarațiilor din trecut în care amintea că secția de ciclism nu mai merită susținută și nici investiții realizate în întreținerea velodromului. De cealaltă parte, nici Federația Română de Ciclism nu pare interesată în a păstra această pistă în condiții bune pentru a putea fi folosită de cicliști, deși este singura de acest fel din țară. Problema juridsticției a fost invocată de ambele părți, singurii care au avut ceva de pierdut fiind sportivii licențiați. Ca fapt divers, reparațiile din acest an s-au realizat mulțumită echipei C.S. Otopeni care a cumpărat din resurse proprii mai mulți saci de ciment. Totuși, există speculații conform cărora interesele imobiliare ar juca o carte importantă în această ecuație, velodromul Dinamo ocupând un loc mai mult decât central, și că aceste fapte sunt îndreptate spre a-l demola.

Programul competițiilor

Revenind la competiția de mâine, întrecerile vor cuprinde 4 probe (link) în acest an, urmărirea individuală, urmărirea pe echipe, sprintul pe echipe și proba destinată exclusiv cadeților, 500 de metri cu start de pe loc. Programul arată astfel:

Vineri – 21 septembrie

Ora 09:00 urmărire pe echipe juniori mici serii

Ora 09:30 urmărire pe echipe seniori  serii ;

Ora 09:45 urmărire pe echipe juniori mari serii ;

Ora 10:15 viteză olimpică (sprint pe echipe) juniori mici serii ;

Ora 10:40 viteză olimpică (sprint pe echipe) seniori serii

Ora 10:50 viteză olimpică (sprint pe echipe) juniori mari serii

Ora 11:00 urmărire pe echipe juniori mici finale ;

Ora 11:15 urmărire pe echipe seniori finale

Ora 11:30 urmărire pe echipe juniori mari finale

Ora 12:15 500 m juniori mici ;

Sâmbătă – 22 septembrie

Ora 09:00 urmărire individuală 2000 m juniori mici – serii ; se califică primii 4 timpi ;

Ora 10:00 urmerire individuală 3000 m juniori mari – serii ; se califică primii 4 timpi ;

Ora 10:35 urmărire individuală 4000 m seniori – serii ; se califica primii 4 timpi ;

Ora 11:15 urmărire individuală 2000 m finale ;

Ora 11:30 urmărire individuală 3000 m finale ;

Ora 11:45 urmărire individuală 4000 m finale

Ora 12:00 viteză olimpică (sprint pe echipe) juniori mici finale

Ora 12:15 viteză olimpică (sprint pe echipe) juniori mari finale ;

Ora 12:30 viteză olimpică (sprint pe echipe) seniori finale ;

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

  • La fel cum a disparut si sala de sport Plevnei + jumatate de clubul Steaua, usor, usor o sa dispara si de la Dinamo velodromul, pe urma poligonul de tir, terenurile din spate si tot ce mai intra in vizorul unor "binefacatori".

  • Ce este de-a dreptul Orwellian,e ca Elisabeta Lipa, cea mai buna canotoare a planetei si actual sef al Dinamo, care a declarat public vis-a-vis de soarta velodromului: "ciclismul romanesc nu face performanta si nu avem nevoie de velodrom" a luat parte, alaturi de prim ministrul Ponta, la ceremonia in onoarea lui Eduard Novak, medaliat cu aur pe velodrom la jocurile paralimpice de la Londra. Novak s-a antrenat pe velodromul de la Manchester din finante proprii si britanice, neavand in tara facilitatile pentru a atinge performanta.

  • lua-i-ar naiba de comunisti...vor totul moka. macar sa construiasca altul in alta parte decat sa boicoteze tot. HUOOOOOOOOOO cu grasanii!!!!

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma