Lugojul Pedalează de Ziua Mondială a Sănătăţii

În data de 7 aprilie întreaga planetă serbează Ziua Mondială a Sănătăţii, iar tema din acest an este tensiunea arterială. Cu această ocazie, tura Lugojul Pedalează de duminică va pune un accent deosebit pe sănătate. Întâlnirea bicicliştilor se va face de la ora 16 pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor unde timp de o oră câteva asistente ale spitalului lugojean vor lua tensiunea celor prezenţi.

În acelaşi timp, cei care nu au încă un număr Lugojul Pedalează vor primi unul din cele 160 de numere de înmatriculare.

Cicliştii vor vizita spitalul şi vor susţine voleibalistele

La ora 17, bicicliştii vor porni la plimbare pe traseul Casa de Cultură a Sindicatelor – Catedrală Caransebeşului – Mol Caransebeşului – retur Cuza Vodă – Bucegi – Gh. Doja – Spital Central. „La spital vom intra şi vom face o tură printre pavilioane, pentru ca şi cei internaţi să aibă o bucurie văzându-ne prin curte în zi de duminică. Chiar înainte de a părăsi curtea spitalului vom face o pauză, iar medicul Mircea Şerpe ne va prezenta câteva informaţii legate de această zi, dar şi tehnici de prim ajutor în caz de accidentare”, a declarat Alin Roşu, organizator.

De la spital, plimbarea va continua pe traseul strada Romanilor – C. Wallisch – Podul de beton – 1 Decembrie – OMV Timişoarei, iar finalul va fi la sala de sport „Ioan Kunst Ghermănescu” de pe strada Timişoarei unde echipa de volei feminin va susţine un meci crucial pentru locurile V-VI cu Medicina Tg. Mureş de la ora 18:30.

Campania Lugojul Pedalează este organizată de Clubului de Turism Concordia şi susţinută de Redeşteptarea şi Junior Chamber Lugoj.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

  • eu zic sa nu ne strangem prea multi, pentru ca sa nu dam de gandit politicienilor si sa puna cine stie ce impozit pe bicicleta, rca pentru bicicleta, timbru pentru prima inmatriculare a bicicletei, rovigneta etc. glumesc, dar imi e teama ca ar fi in stare de asa ceva.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Noutăți despre Campionatul Balcanic de Downhill, direct de la sursă

Ca să înțelegem mai bine care sunt noutățile legate de Campionatul Balcanic de Downhill, ediția…

2 zile in urma

Devron Gravel GRV 1.0 (2026): pare mai scumpă decât este

Devron a nimerit-o la fix cu nuanța de verde a acestei biciclete, deoarece la o…

6 zile in urma

Epic Măgura Trails debutează în Mărginimea Sibiului cu șase trasee dedicate MTB, eMTB și familiilor

Un nou eveniment de mountain bike își face apariția în calendarul competițional din România. Epic…

6 zile in urma