Categorii: CursiereNoutati

Look 695 25

Cei 25 de ani petrecuți de compania franceză făcând cercetări în domeniul carbonului sunt celebrați prin modelul aniversar 695 ‘25’. O delectare pentru ochi și o plăcere pentru picior, hai să vedem de ce progenitura celor de la Look este o bicicletă de 5 stele.

Lansat anul trecut, cadrul Look 625 marchează cei 25 de ani trecuți de când francezii au scos pe piață primul lor cadru de carbon, KG 86. Modelul a fost primit foarte bine de cicliștii de atunci, Greg Lemond câștigând Turul Franței în 1986 folosind acel cadru. Un sfert de veac mai târziu, sportivii profesioniști au la dispoziție modelul 625 care iese în evidență prin mai multe tehnologii folosite la construcția sa.

Pentru început, este necesar să menționăm că tija de șa, de ghidon (160 de grame), headset-ul (40 de grame) și furca (295 de grame) sunt integrate în cadru. Motivul este că astfel fibra de carbon poate avea o direcție care să îi confere cea mai bună rigiditate și rezistență. Pe urmă, angrenajul ZED 2 duce lucrurile la un alt nivel. Brațele sale, axul, precum și cele 5 brațe pe care se montează plăcile sunt făcute dintr-o singură bucată! În total, acestea cântaresc 320 de grame. Partea și mai bună este că ZED 2 este compatibil cu orice plăci și orice pedale disponibile pe piață. Și, desigur, ar mai fi și faptul că brațele pot fi ajustate astfel încât să poți alege între 3 lungimi: 170, 172,5 și 175 de milimetri.

Bicicleta completă, echipată cu Dura-Ace Di2 și cu roți de carbon Lightweight Special Edition, cântărește 6,6 kilograme și a fost produsă în 695 de exemplare. Cât despre preț, cadrul împreună cu componentele anumerate în paragraful anterior costă 7.500$. Doar este model aniversar, nu?

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Despre taberele de Downhill pentru copii de la Azuga: interviu cu Diana Șubran

Ceea ce se întâmplă la Azuga nu poate fi trecut cu vederea prea ușor: tabare de downhill, probabil printre cele…

o săptămână in urma

Test Polar Street X – un ceas pentru viața activă, nu pentru obsesia de date

Polar Street X este genul de produs care îți lasă o impresie clară încă de la început: este un ceas…

3 săptămâni in urma

În inima Bucovinei: tot ce trebuie să știi despre cursele MTB de la Obciniada 2026

Obciniada nu e doar un festival de sport și muzică, și e o ocazie de a descoperi Bucovina, și dealurile…

3 săptămâni in urma