Jocurile Olimpice 2012: Probele de șosea

Sărbătoare sportului care are loc o dată la 4 ani este un bun prilej de spectacol și pentru iubitorii sportului pe două roți, indiferent de disciplina pe care o venerează. După ce într-un material anterior am tratat subiectul cursei de cross-country, acum vom vorbi despre întrecerile pe șosea.

Probele

Ciclismul de șosea va pune la bătăie două titluri olimpice, unul la contratimp și unul în proba de fond (cursa în linie). Cele două probe vor fi impărțite la rândul lor în două categorii, cea masculină și cea feminină. La ambele vor participa atât sportivi profesioniști, cât și amatori care au strâns punctele necesare calificării.

Cursa masculină de fond este prima programtă dintre acestea. Startul se va da sâmbătă, 28 iulie, la ora 10.00, ora Marii Britanii. Întrecerea măsoară 250 de kilometri și sunt inscriși la aceasta 145 de rutieri. Traseul este un circuit de 15 kilometri care va fi parcurs de mai multe ori și care include o urcare mai serioasă, Box Hill, cu pante între 4 și 6%. Cursa feminină se va desfășura pe același traseu, dar va fi mai scurtă, de 140 de kilometri, și cu mai puține competitoare la start. Data desfășurării este duminică, 29 iulie, ora 12.00, ora Marii Britanii.

Proba de contratimp individual le va rezerva bărbaților un traseu de 44 de kilometri și se va desfășura miercuri, 1 august, pe când femeile vor avea de parcurs 29 de kilometri, cursa lor defășurându-se în aceeași zi cu cea masculină.

Favoriții

În cadrul cursei de fond masculine, cea mai mediatizată dintre toate, favoritul principal este Mark Cavendish, rutierul gazdelor, campion mondial în exercițiu și câștigător a peste 20 de etape în Turul Franței. Campionul olimpic în exercițiu, spaniolul Samuel Sanchez, nu va fi prezent să își apere titlul cucerit la Beijing din cauza unei accidentări. Dintre alți favoriți la victorie îi amintim pe Andre Greipel (Germania), Tom Boonen (Belgia), Peter Sagan (Slovacia), Thomas Voeckler (Franța) și compatriotul acestuia, Sylvain Chavanel. Reamintim că România va avea un reprezentant alături de aceste nume grele în persoana lui Andrei Nechita.

Proba masculină de contratimp va fi scena unor lupte crâncene, dar este în mare parte clar cine va câștiga acolo. Bradley Wiggins (Marea Britanie), cel care a devenit primul britanic ce s-a impus în Turul Franței, și-a demonstrat valoarea în cele două etape de contratimp individual pe care l-a câștigat detașat. Totuși, o replică puternică este de așteptat din partea lui Tony Martin (Germania), a campionului olimpic en-titre Fabian Cancellara (Elveția) și a lui Luis Leon Sanchez (Spania).

În tabăra feminină, favoritele sunt în mare aceleași pentru ambele probe. Marianne Vos (Olanda), Trixi Worrack (Germania), Judith Arndt (Germania) sau Elizabeth Armitstead (Marea Britanie) sunt câteva dintre sportivele de urmărit.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Salzkammergut Trophy 2026: un festival al ciclismului în inima Alpilor austrieci!

Există concursuri pe care le faci pentru rezultat și există concursuri pe care le faci…

7 zile in urma

Federația Română de Ciclism deschide primul centru permanent de pregătire pentru loturile naționale de ciclism, în Italia

În sportul de performanță, rezultatele nu apar peste noapte. În spatele fiecărei medalii stau ani…

7 zile in urma

Parada Micilor Bicicliști 2026: locul unde începe viitorul ciclismului

În fiecare an vorbim despre campioni naționali, curse internaționale, biciclete noi și performanțe remarcabile. Dar,…

o săptămână in urma