Avem schimbătoare electronice, tije de șa electronice, de ce nu și transmisie electronică? Pare „SF”, dar ideea nu este deloc nouă, existând planuri pentru așa ceva încă din 1975. Dar ce înseamnă asta mai precis?
Vorbim de eliminarea lanțului dintre pedale și roata spate, vorbim de „transmisie digitală”. Practic, puterea cu care tu rotești pedalele este transmisa spre roata spate, unde ai motorul electric, nu prin lanț ci prin informație electronică, legătura făcându-se prin fire electrice, iar comenzile gestionate de un software. Următorul pas ar fi wireless?
Potrivit clipului de mai jos, pentru mtb sistemul nu pare a fi bun, însă există multe argumente pro, care îl fac să fie ideal pentru bicicletele electrice de oraș, navetă sau bicicletele cargo. Spre exemplu, nu vei mai avea uzura transmisiei (lanț, pinioane, foi), nu se va mai deregla schimbătorul, nu vei mai avea lanț murdar, schimbarea vitezelor va fi automată, număr infinit de viteze, ABS integrat, tehnică de pedalare optimizată, se elimina punctele moarte la pedalare (ce face azi, într-o oarecare măsură, foaia ovală), posibilitate de recuperare după accident sau operație la picior prin aplicarea de rezistență diferită la picioare.
Există concursuri pe care le faci pentru rezultat și există concursuri pe care le faci pentru experiență și atmosferă. Salzkammergut…
În sportul de performanță, rezultatele nu apar peste noapte. În spatele fiecărei medalii stau ani de muncă, infrastructură, acces la…
În fiecare an vorbim despre campioni naționali, curse internaționale, biciclete noi și performanțe remarcabile. Dar, dacă ne gândim bine, viitorul…