Halo Hex renunță la desprinderea rapidă, dar salvează niște grame

De obicei, atunci când vrem să ducem o caracteristică a bicicletei la maximum, alta are de pierdut. Cam cum este și în cazul axelor de prindere a roții Halo Hex, care sfidează greutatea, dar taie din funcționalitate prin eliminarea sistemului de desprindere rapidă.

Greutatea unei astfel de perechi este de 70 de grame, spre deliciul fanaticilor bicicletelor ușoare, dar chiar și așa, compromisul necesar atingerii acestei valori a fost doar cel referitor la desprinderea rapidă. Structural, axele sunt la fel de rezistente ca și cele cu gramaj mai mare, fiind fabricate din oțel, doar piulițele de prindere, ce pot fi strânse cu un imbus de 5mm, fiind realizate dintr-un metal mai ușor, și anume aluminiul.

Sunt disponibile 3 versiuni ale Halo Hex, centrate în jurul lățimii butucilor de 100mm (față) și de 130/135mm (spate), dar care diferă ca lungime pentru a putea fi montate și pe cadre cu urechi mai groase. Cât despre culori, poza de mai sus ilustrează opțiunile existente.

Via Halo

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

  • Cred ca "70 de grame, spre deliciul fanaticilor bicicletelor ușoare" ar trebui corectat putin.
    Greutatea este foarte mare pentru a fi pe placul fanaticilor. Spun asta deoarece exista pe piata versiuni de pana in 50 gr per set cu tot cu cheita (da, exista si cheita rapida la greutatea asta).
    Ar trebui prezentat sub forma "pentu cei ce vor sa scada cateva grame renuntand la cheita rapida".

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Dynamic Turblo 2 – mini-pompă electrică pentru bicicletă

Dynamic Turblo 2 este o pompă electrică compactă și foarte ușoară, destinată umflării rapide a…

4 zile in urma

Sinaia se descoperă altfel: o zi pe bicicletă între munte, istorie și cultură

La final de august, Sinaia îi invită pe iubitorii de ciclism, natură și aventură să…

5 zile in urma

Delta Dunării pe gravel – 200 km printr-un tărâm cum nu mai există în Europa

Nu știu exact cum să încep altfel decât simplu: Delta Dunării pe bicicletă este ceva…

o săptămână in urma